Donald Trump amenință UE. Ce spune despre Brexit și ce pregătește liderul american 1
Ultima Ora Externe

Donald Trump amenință UE. Ce spune despre Brexit și ce pregătește liderul american

Preşedintele american Donald Trump a deplâns miercuri faptul că Uniunea Europeană este ‘atât de dură’ cu Marea Britanie, după ce liderii europeni s-au pus de acord asupra amânării Brexit-ului cu până la şase luni, informează France Presse, potrivit Agerpres.

În finalul unui summit tensionat la Bruxelles, Marea Britanie a obţinut o ‘prelungire flexibilă’ a Brexit-ului până la 31 octombrie, în cadrul unui acord încheiat în noaptea de miercuri spre joi, ceea ce a îndepărtat temporar spectrul unei separări dezordonate. La acest summit extraordinar al liderilor europeni, preşedintele francez Emmanuel Macron s-a opus unei amânări de lungă durată a Brexit-ului, în timp ce majoritatea şefilor de stat şi de guvern, între care şi cancelarul Angela Merkel, s-a arătat favorabilă.

Premierul britanic Theresa May a obţinut în cele din urmă mai mult timp pentru a încerca să determine Parlamentul de la Westminster să accepte acordul de retragere negociat de ea laborios cu Bruxellesul.

‘Păcat că Uniunea Europeană este atât de dură faţă de Regatul Unit şi faţă de Brexit’, şi-a exprimat opinia preşedintele american într-o postare pe Twitter. El şi-a îndreptat apoi atenţia asupra disputei comerciale în curs de desfăşurare între Washington şi Europa, afirmând: ‘UE este de asemenea un partener comercial brutal cu Statele Unite, aceasta însă se va schimba’.

Donald Trump a ameninţat marţi că va impune taxe de 11 miliarde de dolari asupra importurilor europene ca represalii la subvenţiile acordate companiei aeriene Airbus, agravând brusc un conflict de zece ani, notează AFP.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.