Doliu în muzica folk din România. Victor Socaciu a murit. VIDEO

Cantautorul Victor Socaciu, 69 de ani, a murit luni, a anunţat Marina Almăşan, fosta soţie a artistului.

Victor Socaciu a fost alături de Ștefan Hrușcă unul dintre cei mai importanți folkiști din Româmia. El a fost și deputat PSD.

”Îi sunt alături fiului meu, Victor, într-un moment greu al vieții sale. Pierderea părintelui înseamnă, pentru un copil, pierderea uneia din cele două aripi, pe care le primim fiecare , la venirea pe lume.

 

Îi vor și NE vor rămâne amintirile frumoase ale familiei noastre, îmbrăcate în cântecele sale nemuritoare, care vor continua să-i bucure pe cei ce i-au prețuit muzica. Drum lin , spre stele, Victor Socaciu, unde îți doresc să-ți găsești pacea și liniștea.

 

Fiul nostru, Victor Socaciu , va continua să-ți poarte numele. Și, dacă aici, pe pământ, te-au îndepărtat de el, poate de acolo, de sus, îi vei veghea mersul prin viață, alături de mine, de aici , de pe pământ…

 

Îți mulțumesc pentru cântecul pe care, candva, într-o altă viață, mi l-ai dăruit.”, a scris Marina Almășan.

Conținut găzduit de YouTube.

Încărcarea conectează browserul la acest serviciu extern.

Deschide pe YouTube

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.