Dialoguri pe infrastructură în Pro România. Ce s-a discutat
Ultima Ora Politic

Dialoguri pe infrastructură în Pro România. Ce s-a discutat

Cel mai dezbătut subiect economic al României ultimilor ani este, fără îndoială, starea din ce în ce mai precară a infrastructurii naționale de transport. În pofida alocărilor de fonduri tot mai consistente,  ritmul de implementare a proiectelor este mult sub așteptări.

Departamentul de Transporturi și Infrastructură al PRO România, coordonat de deputatul Mircea Banias, vicepreședinte al partidului, împreună cu Editura Club România, prin Marius Stoian, au organizat marți, 02 aprilie 2019, la Grand Hotel Continental, București, dezbaterea cu titlul „Un pact național pe infrastructură – o urgență națională”.

La întâlnire a participat și Ioana Petrescu, vicepreședinte PRO România, coordonator al consiliului de strategii guvernamentale, care a și deschis sesiunea.

Beneficiind de o prezență de excepție, asigurată de către unii dintre cei mai buni specialiști în domeniu, dezbaterea a plecat de la premiza că infrastructura de transport reprezintă o componentă critică a dezvoltării economice și că obiectivele prevăzute în Master Planul General de transport nu vor putea fi îndeplinite în absența susținerii tuturor actorilor implicați, politic sau economic. Investițiile majore în infrastructură se derulează în intervale mari de timp, de 6-10 ani, în consecință este esențial un angajament politic și instituțional pe termen lung.

În acest sens,  PRO România propune celorlalte forțe politice din România, precum și partenerilor din domeniul economic, asumarea unui pact care să prevadă, indiferent de componența viitoarelor majorități parlamentare, realizarea obiectivelor societății românești de a avea un transport de calitate, cu infrastructură și servicii corespunzătoare.

La final, deputatul Daniel Constantin, prim-vicepreședinte PRO România, a apreciat calitatea discuțiilor din cadrul dezbaterii și și-a exprimat speranța că demersul inițiat va fi transpus în practică.” a declarat într-un comunicat remis newsteam.ro Departamentul de transporturi și infrastructură PRO România

Dialoguri pe infrastructură în Pro România. Ce s-a discutat 1

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.