Angel Tîlvăr ÎNTREVEDERE cu Paivi Pohjanheimo, ambasadorul Republicii Finlanda în Români
Angel TÎLVĂR: Este de dorit o creștere a schimburilor economice și culturale dintre Romania și Iordania
Ultima Ora Politic

Dezvoltarea căilor de comunicații reprezintă o prioritate a relațiilor dintre România și Georgia

Președintele Comisiei pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor, domnul Angel Tîlvăr, participă zilele acestea la cea de-a 16-a Conferință Internațională de la Batumi, Georgia.

Astăzi, 11 iulie 2019, în marja conferinței, deputatul Angel Tîlvăr a avut o întâlnire de lucru cu doamna Tamar Khulordava, preşedintele Comisiei pentru Integrare Europeană a Parlamentului Georgiei, dialog care s-a axat pe consolidarea relaţiei dintre cele două ţări, cooperarea statelor din regiune şi identificarea oportunităţilor geostrategice oferite de vecinătatea Mării Negre.

Deputatul Angel Tîlvăr a relevat “importanța conectivității, ca prioritate a relațiilor dintre România și Georgia, incluzând turismul, partenerii de afaceri și consolidarea colaborării interparlamentare la nivelul comisiilor de resort ale celor două Parlamente, precum și cea dintre Grupurile parlamentare de prietenie”.

Cea de-a 16-a Conferință Internațională de la Batumi marchează aniversarea a 10 ani de la lansarea Parteneriatului Estic, reunind reprezentanți ai forurilor de decizie ale UE, parlamentari şi înalți oficiali. În deschiderea evenimentului s-au adresat participanților doamna Salome Zourabichvili, președintele Georgiei, domnul Donald Tusk, președintele Consiliului European și domnul Mamuka Bakhtadze, prim-ministrul Georgiei.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.