De la Facebook la dosare penale
De la Facebook la dosare penale
Social

De la Facebook la dosare penale

De la Facebook la dosare penale – Oamenii legii de la birourile IPJ Timiș au în lucru două dosare în care s-au sesizat din oficiu și cercetează mesaje instigatoare la adresa Parlamentului și a Guvernului postate pe Facebook.

Surse din cadrul anchetei spun că cele două dosare vizează postările pe Facebook, ce îndeamnă la ură și violență împotriva Guvernului și la acte de revoltă. Anchetatorii explică faptul că în acest moment verificările nu vizează persoane anume ci fapte de instigare publică.

Reprezentanții ISP Timiș au transmis:

În luna decembrie a anului 2017, pe rețelele sociale, cetățenii au fost invitați să participe la o serie de manifestații publice. Sub protecția anonimatului, a existat tendința ca utilizatorii de bună-credință să fie manipulați, cu ajutorul unor tactici ascunse în interes propriu (prin comentarii, lansarea unor teme/știri false, partajarea unor articole, incitarea la acte de violență). În acest context, vă informăm că polițiștii de investigații criminale din cadrul Inspectoratului Județean Timiș efectuează cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, în două dosare penale întocmite sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare publică. Facem precizarea că cercetările se efectuează pentru siguranța comunității și a persoanelor care participă la manifestații, ca urmare a postărilor pe rețelele de socializare a unor mesaje prin care cetățenii sunt îndemnați la săvârșirea de acte de violență. Instigarea publică este o infracțiune prevăzută de articolul 368 din Codul Penal și este pedepsită de lege”

În primăvara lui 2017, timișoreanul Corneliu Vaida a fost sancționat după ce a postat pe Facebook o poză cu mașini ale Poliției Locale Timișoara parcate pe trotuar în fața instituției. Așadar aceasta nu este prima acțiune de acest tip luată în legătură cu mesajele de pe Facebook. Timișoreanul a fost invitat la sediu și amendat cu 900 de lei pentru că textul a fost considerat jignitor.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.