Daea vorbește despre pesta porcină. Trimite oameni în Vietnam pentru a căuta soluții 1
Ultima Ora Politic

Daea vorbește despre pesta porcină. Trimite oameni în Vietnam pentru a căuta soluții

 O echipă de cercetători români ar putea merge în Vietnam, unde a fost testat cu succes un vaccin împotriva pestei porcine africane, a declarat luni ministrul Agriculturii Petre Daea.

Ministrul a precizat că a trimis o scrisore omologului vietnamez, în care îl roagă să permită cercetătorilor să colaboreze cu echipa de români. „Sunt convins că acest lucru va fi posibil, pentru că pe data de 15 aprilie noi am încheiat un memorandum, atât ANSVSA cât şi MADR, cu Ministerul Agriculturii din Vietnam şi pe această direcţie ştiinţifică de colaborare să putem ajunge să lucrăm împreună pentru a ajunge cât mai repede în posesia acestui vaccin”, a spus Daea.

Conform presei internaționale, cercetătorii vietnamezi au testat cu succes un vaccin împotriva pestei porcine africane. Virusul a fost descoperit în Vietnam în februarie a a afectat în jur de 10% din efectivele locale de porci.

Afectate de virus sunt și China, Laos și Coreea de Nord.

Conform ANSVSA, în România numărul focarelor de pestă porcină a crescut de la 192 în urmă cu trei săptămâni la 416, boala evoluând în prezent în 140 de localități din 20 de județe, în timp ce pe 10 iulie agenția anunța boala în 77 de localități din 18 județe.

În alte 4 județe există doar cazuri la mistreți. În total au fost eliminați 372.325 de porci afectați de boală și există 1.660 de cazuri la mistreți.

Au fost stinse 1.246 de focare. Cele mai multe focarre active se află în Teleorman – 169 de focare în gospodăriile populației și 515 cazuri la mistreți, Dolj – 81 de focare în gospodăriile populației și 8 cazuri la mistreți, Prahova – 23 de focare în gospodăriile populației și 3 cazuri la mistreți;

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.