Cupa Mondială de Fotbal, Rusia: Belgia – Tunisia 5 – 2

Belgia este ca şi calificată în optimile de finală după o victorie spectaculoasă cu Tunisia, meci în care s-au marcat cele mai multe goluri de până acum la CM din Rusia. Căpitanul Hazard a obţinut penalty în minutul 5 şi tot el a transformat fără probleme. Lukaku a dublat avantajul Belgiei, iar replica tunisienilor a venit cinci minute mai târziu, prin Dylan Bronn.

Tot Lukaku a dat lovitura în prelungirile primei reprize: a reuşit a doua „dublă” în tot atâtea meciuri disputate în Rusia şi a devenit belgianul cu cele mai multe goluri marcate la un turneu final. Hazard i-a urmat exemplul în minutul 51.

Michy Batshuayi a marcat în ultimul minut regulamentar de joc, iar partida s-a terminat 5-2, după golul tunisianului Khazri. Belgia e lider în grupa G, cu 6 puncte, şi un golaveraj impresionant, 8-2.

 

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.