Pe scurt, colindele româneşti sunt tradiţii, practici şi obiceiuri din perioada solstiţiului de iarnă. Cele mai vechi, cum sunt Turca, Brezaia, Capra, Cerbul sau Ursul, au origini precreştine, care se pierd în negura preistoriei. Peste ele s-au suprapus, în Evul Mediu, elementele creştine legate de celebrarea naşterii lui Iisus. Ce au fost iniţial colindele?
Etnologii spun că actualele colinde au fost cândva ritualuri magice după un scenariu fix, un fel de ”strămoşi” ai teatrului, din preistorie, cunoscute astăzi sub termenul de ”teatru popular”, al căror scop era să învingă forţele răului, respective ale întunericului, şi să întemeieze Noul An, mai bun şi mai luminos decât cel care tocmai şi-a epuizat forţele. Nu întâmplător, totul se petrece în jurul solstiţiului de iarna, 21 decembrie, când întunericul e ”mai puternic” decât lumina, adică se înregistrează cea mai lungă noapte din an.
Ceata stă izolată până pe 20 decembrie
Modul de desfăşurare al colindului este în mare măsură acelaşi. Conform tradiţiei, la începutul lunii decembrie ceata de colindători, tineri ai satului, îşi aleg un conducător, numit Vătaf, şi o gazdă, în casa căreia se adună şi stau ascunşi de restul satului pentru a repeta ritualul şi a se purifica spiritual. Acest lucru este absolut necesar pentru că ceata trebuie să participe apoi la un act magic, cel al creaţiei primordiale.
În timpul colindatului, între 20 decembrie şi Anul Nou, ceata face multă gălăgie din clopoţei, bice şi tobe pentru a goni spiritele rele. Măştile pe care le poartă, de Moş, Capră, Urs, Cerb etc. sunt reprezentări ale unei Divinităţii străvechi care, conform scenariului colindului, moare, este jelită, apoi renaşte prin intermediu incantaţiilor colindătorilor şi crează, din întunericul morţii, o lume nouă. Acesta este noul an!
Această tradiţie a intrat în patrimonial UNESCO
În Evul Mediu, alături de vechile colindele păgâne au apărut cele creştine, care celebrează naşterea lui Iisus Christos: ”Trei păstori”, ”O ce veste minunată”, ”Sus la Poarta Raiului” etc.
Din a doua jumătate a secolului XX, fostele ritualuri devin o formă de divertisment. Astăzi colindul este o urare de noroc şi belşug, iar colindătorii sunt în marea majoritate copii care primesc colaci, cozonaci şi dulciuri pentru prestaţia loc. Există şi colindători „profesionişti„ care, în special după 1990, străbat oraşele mari pentru a strange bani. Tradiţia străveche originală a colindului se păstrează cel mai bine la sate, unde în ultimii 20 de ani dă semen de revigorare.
Menţionăm că o parte din colindele româneşti au fost înscrise în patrimonial UNESCO drept cele mai importate tradiţii preistorice păstrate până în ziua de astăzi.
