CERERE de ultimă oră pentru Iohannis. Să nu ACCEPTE noul Ministru al Transporturilor. „E penal” 1
Ultima Ora Politic

CERERE de ultimă oră pentru Iohannis. Să nu ACCEPTE noul Ministru al Transporturilor. „E penal”

CERERE de ultimă oră pentru Iohannis. Să nu ACCEPTE noul Ministru al Transporturilor. „E penal”

Dan Barna, președintele USR, îi cere lui Klaus Iohannis să nu accepte propunerea PSD pentru Ministrul Transporturilor. Mircea Drăghici, trezorierul PSD, este investigat penal, ceea ce nu face decât aducerea la putere a ”penalilor”, declară Dan Barna.

„USR consideră că nu ar trebui sub nicio formă să fie desemnat ca ministru, pentru că are în curs o cercetare penală. Considerăm că o asemenea numire nu ar fi decât o validare a penalilor în funcţii publice”, a declarat Dan Barna, preşedintele PSD, într-o conferinţă de presă susţinută luni dimineaţă.

Reprezentanţii Parchetului General au precizat că numele trezorierului PSD, Mircea Drăghici, cel care a fost propus de social democraţi pentru funcţia de ministru al Transporturilor, apare în două dosare penale instrumentate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Unul din ele a fost deschis după ce în presă au fost publicate informaţii potrivit cărora trezorierul PSD ar fi folosit în scop personal bani de la partid.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.