Ce s-a decis la nivel UE despre schimbarea orei de iarnă 1
Ultima Ora Social

Ce s-a decis la nivel UE despre schimbarea orei de iarnă

Echinocțiul de toamnă 2019 are loc în data de 23 septembrie la ora 10.50 ora României. Trecerea la ora de iarnă 2019 se face în ultimul weekend din luna octombrie,  mai exact, duminică, pe 27 octombrie 2019.

Echinocțiul de toamnă 2019 reprezintă debutul toamnei din punct de vedere astronomic. Din acest moment, ziua scade treptat, iar noaptea devine din ce în ce mai lungă, pană la solstițiul de iarnă, marcat pe 21 decembrie. Motivul pentru care s-a decis schimbarea orei și trecerea la ora de iarnă este tocmai pentru a beneficia cât mai mult de lumină naturală pe parcursul unei zile.  Așadar, în noaptea de 26 spre 27 octombrie, ceasurile se vor da cu o oră înapoi și se trece la ora de iarnă 2019. Ora 4:00 va deveni ora 3:00, deci vom dormi mai mult cu o oră.

Medicii consideră că oamenii au nevoie de aproximativ o săptămână pentru a se adapta la ora de iarnă, deoarece trebuie să se culce cu o oră mai devreme decât s-au obişnuit. În anumite cazuri, schimbarea orei poate afecta ceasul biologic.

Potrivit specialiștilor însă, cei mai mulţi dintre noi îşi vor ajusta ceasul biologic destul de rapid. După câteva zile, cei mai mulți oameni se vor obişnui cu noul program.

Echinocțiul de toamnă are ca semnificație echilibrul dintre lumină și întuneric, dintre masculin și feminin, dintre viață și moarte. După echinocţiul de toamnă, durata zilelor va continua să scadă în emisfera nordică, iar cea a nopţilor să crească, până în jurul datei de 21 decembrie, când are loc solstițiul de iarnă.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.