ULUITOR: PSD aduce Armata împotriva populației. Omoară porcii fermierilor ”preventiv” la Călugăreni. Va fi scandal
Ultima Ora Social

CATASTROFĂ: În plin RĂZBOI pe Justiției,… PESTA PORCINĂ a ajuns în Dolj

Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti a confirmat apariţia virusului pestei porcine africane la un porc dintr-o gospodărie din satul Comănicea, comuna Secu.

Potrivit ANSVSA, gospodăria în care a fost confirmat virusul peste porcine a fost plasată sub supraveghere oficială și au fost aplicate măsuri de restricție pentru circulația persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor și a mijloacelor de transport, precum și dezinfecția exploatației

Comitetul local pentru Combaterea Bolilor din județul Dolj s-a întrunit pentru a adopta planul de măsuri privind controlul și combaterea acestei boli, notează Mediafax.

În urma planului de măsuri aprobat, s-au stabilit o zonă de protecţie pe o rază de 3 kilometri şi o zonă de supraveghere, pe o rază de 10 kilometri în jurul focarului.

Până acum, pesta porcină a afectat 20 de județe.

 

Citește și:

EXCLUSIV. În România nu există pestă porcină, așa cum nu a fost nici gripă aviară. Vă prezentăm dosarul secretizat al falsei pandemii

BOMBĂ. Porcii din gospodării sunt UCIȘI ABUZIV! ”Pun primarii să semneze CA SĂ AIBĂ ACOPERIRE”

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.