Când vor fi distribuite voucherele de 250 de lei pentru români. Cine beneficiază de acești bani

Cu toate că, voucherele de 250 de euro, pentru nevoiași trebuiau să fie distribuite încă de la 1 iunie, acestea vor ajunge abia la mijlocul lunii la beneficiari.

Banii sunt destinați persoanelor aflate în situații de deprivare materială sau risc de sărăcie. Astfel, peste 2,5 milioane de beneficiari primesc tichete pentru achiziția de produse alimentare în valoare de 3,1 miliarde de lei.

Ministerul susține că va finanța operațiunea atât de la bugetul de stat, cât și  din fonduri europene, dar fără a preciza sumele exacte. În ceea ce privește fondurile europene nerambursabile, MIPE arată că sursele vor fi Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) 2014-2020 precum și din viitoarea perioadă de programare 2021-2027 prin Programul Operațional Incluziune și Demnitate Socială (POIDS).

Cine sunt cei peste 2,5 de beneficiari care primesc tichete sociale:

a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei.

b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei.

c) Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei.

d). Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei.

e). Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.

f). Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Voucherele sociale vor fi acordate în patru tranșe, reprezentanții MIPE având în vedere ca la jumătatea lunii iulie, după evaluarea implementării primei etape, să adapteze calendarul următoarelor tranșe pentru ca beneficiarii să poată utiliza cât mai urgent voucherele pentru achiziționarea alimentelor și meselor calde

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.