Calendar creștin-ortodox 24 iulie 2020. Sfânta Hristina

Sfânta Hristina s-a născut în cetatea Tir și a trăit în timpul împăratului Septimiu Sever (193-211). A fost fiica lui Urban, reprezentantul imperial al acestei cetăți.

Când a ajuns la vârstă de doisprezece ani, Sfânta Hristina a fost închisă de tatăl ei într-un turn. Acesta dorea să o ferească de ochii mulțimii pentru că era foarte frumoasă. Planul tatălui era să o țînă pe fiica lui în acel turn până avea să împlinească vârstă deplină a majoratului.

Nemulțumită de credință idolatră, începe să se roage Celui ce a adus toate de la neființă la ființă. În urmă acestei rugăciuni i se arată un înger care îi descoperă tainele dumnezeiești. După aceste descoperiri, Hristina a distrus toți idolii din turn.

Pentru acest gest a fost supusă la multe chinuri de tatăl sau. A fost aruncată în temniță pentru mai multe zile fără mâncare, dar a fost hrănită în chip minunat de îngeri. După alte suferințe, a fost aruncată în mare. Marea aceea i-a fost ei scăldătoarea Sfântului Botez.

Un nor luminos a umbrit-o pe ea și s-au auzit cuvinte de sus, grăindu-se deasupra ei numele Preasfintei Treimi, după săvârșirea Sfântului Botez.

Suferințele sale nu au încetat nici după moartea tatălui el. Succesorul acestuia a torturat-o mai aprins, iar în cele din urmă Hristina a primit moartea prin sabie.

Troparul Sfintei Mucenite Hristina

Mielușeaua Ta, Iisuse, Hristina, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, că să împărătesc întru Tine; și mor pentru ține, că să viez pentru Tine; ci, că o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Tie. Pentru rugăciunile ei, că un milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Tot în această zi, facem pomenirea:- Sfântului Mucenic Capiton;- Sfântului Mucenic Imeneu;- Sfântului Mucenic Ermoghen;- Sfântului Mucenic Teofil din Zachint;- Sfântului Mucenic Atanasie din Chioș.

Mâine, serbăm Adormirea Sfintei Ana.

Sursă: CrestinOrtodox.ro

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.