Calendar creștin ortodox: Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași; Sfinții Mucenici Carp, Papil, Agatodor și Agatonica 1
Ultima Ora Social

Calendar creștin ortodox: Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași; Sfinții Mucenici Carp, Papil, Agatodor și Agatonica

Biserica Ortodoxă sărbătorește pe 13 octombrie și Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași. Menționăm că în anul 1996 a fost adusă la Iași, raclă cu capul Sfântului Apostol Andrei, de la Catedrala mitropolitană din Patras (Grecia).

La propunerea IPS Mitropolit Daniel, astăzi Patriarhul BOR, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat că în dată de 13 octombrie să se facă pomenirea „Aducerii moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași”. Această sărbătoare apare consemnată în calendarul creștin ortodox român cu cruce neagră, din anul 1997.

Sfântul Mucenic Carp a fost episcopul Tiatirei, iar Sfântul Papil a fost diaconul sau. Ei au pătimit în locul nașterii lor – cetatea Pergam, în vremea împăratului Decius și a proconsulului Valerius. Au fost legați și tarați de cai, însă, un înger al Domnului le-a vindecat rănile. Agatodor, servitorul lui Carp a mărturisit că și el este creștin și a fost supus și torturii. Au fost legați din nou și tarați de cai. Sfântul Carp a fost atât de rău bătut, încât tot trupul îi era o rana. Cu toate acestea el zâmbea, mărturisind că face acest lucru pentru că a văzut cerurile deshise și pe Domnul șezând pe tron, înconjurat de heruvimi și serafimi.

Sfântul Papil, deși era supus chinurilor, a vindecat un orb, minune care i-a făcut pe mulți să primească credință în Hristos.

Au fost aruncați la fiare, dar au ieșit nevătămați. Apoi au fost puși într-un cuptor de foc. În flăcări a sărit și Agatonica, sora Sfântului Carp, însă, focul nu s-a atins de ei. După alte chinuri, au fost decapitați cu sabia.

 

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.