Calendar creștin-ortodox 17 septembrie 2018. Sfânta Muceniță Sofia și fiicele sale: Pistis, Elpis și Agapis
Ultima Ora #calendar-ortodox Social

Calendar creștin-ortodox, 17 septembrie 2020. Sfânta Muceniță Sofia și fiicele sale, Pistis, Elpis și Agapis

Sfânta Muceniță Sofia și fiicele sale, Pistis, Elpis și Agapis sunt prăznuite pe 17 septembrie. Au viețuit în Italia și au pătimit în timpul domniei lui Adrian (117-138).

Sofia, nume grecesc, înseamnă înțelepciune. Ea a avut trei fiice pe care și le-a botezat cu numele celor trei virtuți teologice: Pistis – credință, Elpis – nădejde și Agapis – dragoste.

Prefectul provinciei, Antioh, le-a denunțat împăratului Adrian că sunt creștine. Împăratul le-a poruncit să aducă jertfă zeiței Artemis. Pentru că au refuzat, împăratul a poruncit să fie omorâte doar fiicele, că mama să sufere mai mult, nu doar chinurile pedepselor ci și pierderea fiicelor.

Fetele au fost martirizate în anul 137. Când au primit moartea Pistis avea 12 ani, Elpis 10 ani și Agapis nouă ani.Sofia a luat trupurile celor trei fiice și le-a îngropat pe un deal, în afară cetății. După trei zile de rugăciune la mormântul acestora, și-a dat duhul în mâinile Domnului.

Mormintele Sfintei Sofia și a fiicelor sale Pistis, Elpis și Agapis au fost localizate pe drumul roman Via Aurelia. Deasupra acestor morminte s-a ridicat Biserica „Sfântul Mucenic Pangratie“.Din anul 1992, Sfânta Muceniță Sofia este ocrotitoarea capitalei Bulgariei.

Troparul Sfintei Mucenite Sofia și al fiicelor sale: Pistis, Elpis și Agapis

Mielusele cuvantatoare, prin mucenicie, v-ați adus Mielului și Pastorului, săvârșind călătoria cea către Hristos și credința păzind-o. Pentru aceea, cu suflet vesel astăzi săvârșind pomenirea voastră cea sfântă, minunatelor, pe Hristos Îl slăvim.

Condacul Sfintei Mucenite Sofia și al fiicelor sale: Pistis, Elpis și Agapis

Sfintitele ramuri ale Cinstitei Sofia: Sfintele Pistis, Elpis și Agapis, cu darul au arătat că înțelepciunea elinilor este nebunie. Și prin nevoințe arătându-se biruitoare, s-au încununat cu cununa nepieritoare, de la Stăpânul tuturor, Hristos.

Tot astăzi, facem pomenirea:- Sfintei Mucenite Agatoclia;- Sfinților Mucenici Maxim, Teodot și Asclipiodota;- Sfintei Lucia și Mucenicului Geminian, fiul ei;- Sfintei Mucenite Teodota;- Sfinților 100 de mucenici;- Sfinților episcopi Pilevs și Nil și a celor 46 de mucenici din Palestina;- Sfinților Mucenici Haralambie și Pandoleon;- Sfinților Mucenici Iraclid și Miron, episcopii Tamasului (Cipru).

Mâine, facem pomenirea Sfântului Eumenie, episcopul Gortinei.

loading...

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii