Bombă. Liviu Dragnea vizat de o anchetă în America. Procurorii americani investighează ceremonia de instalare a lui Donald Trump

Procurorii federali din New York au cerut o serie de documente de la comitetul de inaugurare care a organizat ceremonia de instalare în funcție în ianuarie 2017 a președintelui american Donald Trump, transmit Fox News, CNN și Wall Street Journal.

Procurorii au început o investigație legată de presupuse nereguli în privința donațiilor și cheltuielilor. Reamintim că și Liviu Dragnea a participat la ceremonia din Washington, alături de premierul de la acel moment, Sorin Grindeanu.

Cei doi oficiali români au participat la ceremonia de inaugurare în ianuarie 2017, la invitația lui Elliot Broidy, care la vremea respectivă era vice-președintele Comitetului prezidențial de inaugurare.

Procurorii federali au cerut documente legate de donatori, cheltuieli și bilanțurile financiare, potrivit CNN. Procurorii au cerut documente despre absolut toate donațiile și participanții la eveniment, mai cu seamă cele legate de donațiile făcute de entități străine.

Fox News și Wall Street Journal scriu că procurorii suspectează o lungă listă de infracțiuni: conspirație împotriva SUA, declarații flase, spălare de bani, fraude bancare, precum și încălcarea legii care interzice donațiile din străinătate.

Procurorii au cerut comitetului de inaugurare documente legate de orice ”beneficiu” oferit donatorilor, inclusiv ”bilete, oportunități foto și recepții pentru grupuri”. Procurorii vizează suma de peste 100 de milioane de dolari strânsă în urma donațiilor, potrivit CNN.

Un purtător de cuvânt al comitetului de inaugurare a confirmat primirea citației din partea procurorilor federali.

Biletul pentru cina la care au participat Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu, și la care și-a făcut apariția și Donald Trump ar fi costat între 500.000 și 1.000.000 de dolari – cu diferite niveluri de acces, în funcție de suma donată, potrivit unor broșuri ale evenimentului de învestire, obținute de Politico și de New York Times la vremea respectivă, relatează g4media.ro.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.