Bărbat găsit decedat în camera unui hotel din Focşani, în care izbucnise un incendiu

Un bărbat de 51 de ani, din judeţul Brăila, a fost găsit decedat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în camera unui hotel din municipiul Focşani, în care izbucnise un incendiu, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

„În jurul orei 03,00, dispeceratul IPJ Vrancea a fost sesizat de către angajaţii unui hotel din municipiul Focşani cu privire la faptul că dintr-o cameră iese fum dens.

La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliţiei Municipiului Focşani, iar, după lichidarea incendiului de către pompierii ISU Vrancea, în interiorul camerei unde se manifestase incendiul a fost găsit cadavrul unei persoane”, a precizat IPJ Vrancea.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că este vorba despre un bărbat de 51 de ani, din judeţul Brăila.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.