Azerbaidjan și Bosnia – Herțegovina au cerut luni stoparea înscrierii Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO 1
Ultima Ora Externe

Azerbaidjan și Bosnia – Herțegovina au cerut luni stoparea înscrierii Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO

Azerbaidjan și Bosnia – Herțegovina au cerut luni stoparea înscrierii Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO

Azerbaidjan și Bosnia – Herțegovina au cerut luni stoparea înscrierii Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO, potrivit ordinii de zi a Comitetului Patrimoniului Mondial din Bahrain. Cele două țări au cerut astfel exact ceea își dorea guvernul Dăncilă, returnarea dosarului către guvern până la finalul procesului cu Gabriel Resources, scrie senatorul USR Vlad Alexandrescu pe contul său de Facebook. Decizia urmează să fie luată în cursul ședinței de azi.

”De câteva zile, Răzvan Rab, secretar de stat trimis aici de către Guvern, vorbește cu membrii Comitetului Patrimoniului Mondial pe coridoare, fără ca noi, delegația oficială a Parlamentului României, să știm ce și cum negociază interesele statului român. Domnia sa refuză pur și simplu refuză participarea noastră la aceste întâlniri și refuză de asemenea să comunice cea mai mică informație celorlalți membri ai delegației României. Așa reprezintă interesele României?! Negociind cu alte state să amâne votul pentru Roșia Montană? Mai jos vedeți amendamentul apărut acum câteva minute pe site-ul UNESCO, prin care se propune returnarea dosarului (referral). Spus simplu, este catastrofal!”, a scris Vlad Alexandrescu pe Facebook.

Context

Rise Project a publicat pe 21 iunie o analiză realizată de casele de avocatură Lalive (Elveția) și Leaua (România), angajate de statul român în procesul internațional, care susține, printre altele, că includerea Roșiei Montane în lista UNESCO ar crește șansele Gabriel Resources să câștige procesul internațional.

G4Media.ro a dezvăluit în exclusivitate pe data de 6 iunie că Guvernul Dăncilă a stopat procedura de includere a localității Roșia Montană în patrimoniul UNESCO. Cererea de stopare a dosarului a fost făcută de Ministerul Culturii și transmisă ambasadorului României la UNESCO prin intermediul Ministerului de Externe, a declarat pentru G4Media.ro ambasadorul Adrian Cioroianu. Motivul stopării? România este în plin proces cu de arbitraj cu Gabriel Resources, acționarul majoritar Roșia Montană Gold Corporation, care cere despăgubiri de 4,4 miliarde de dolari pentru blocarea proiectului aurifer.

Stoparea dosarului a fost luată de Guvern fără nici un anunț public, fără nicio dezbatere.

Adrian Cioroianu, ambasadorul României pe lângă UNESCO, a explicat pentru G4Media.ro cum a ajuns Guvernul să stopeze acest proces după ce ICOMOS (Consiliul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor), corpul experţilor din cadrul UNESCO, a recomandat în luna mai 2018 înscrierea sitului istoric Roşia Montană pe Lista Patrimoniului Mondial.

”Ne-am bucurat foarte mult când ICOMOS a făcut publică recomandarea înscrierii sitului pe lista patrimoniului. Când am comunicat la București, am primit directivă de la Ministerul Culturii, prin intermediul Ministerului de Externe, să cerem în numele guvernului stoparea dosarului, nu retragerea lui, precum și o întrevedere între o delegație guvernamentală și cei de la UNESCO. Motivul? Atât în mandatul guvernului Cioloș, cât și în mandatul actualului Guvern, Ministerul Finanțelor și Ministerul Economiei nu au susținut înscrierea pe lista Patrimoniului Mondial. Ei spun că pe durata procesului cu Gabriel Resources nu ar fi bine să se producă înscrierea la UNESCO, pentru că ar servi interesele avocaților părții adverse”.

Reamintim că Gabriel Resources a declanșat procedura legală prin care cere despăgubiri de 4,4 miliarde de dolari, acuzând încălcarea de către România a tratatelor bilaterale de protejare reciprocă a investițiilor prin blocarea proiectului minier aurifer de la Roșia Montană.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.