
Augustin Zegrean dă lovitura. Judecătorii CCR legalizează furtul din bani publici
Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean a reacţionat joi, într-o declaraţie exclusivă pentru Podul.ro, după ce majoritatea din CCR, în frunte cu Valer Dorneanu, a respins sesizarea privind proiectul deputatului PSD Cătălin Rădulescu care viza dezincriminarea unor fapte de corupţie.
„Aud că judecătorii Curţii Constituţionale vor dezincriminarea faptelor de corupţie, dacă bunurile obţinuite sunt pentru terţi. Păi, aşa ceva este o prostie de proporţii! Este absurd, dom’le, foarte absurd… În realitate, CCR dezincriminează mascat fapte de corupţie. Este foarte grav. Vă întreb şi eu, ce m-ar putea opri, într-o astfel de situaţie, să-mi angajez un funcţionar public care să fure pentru mine?! Aş fi un terţ care n-ar avea de ce să se teamă, dar care ar beneficia din plin de pe urma unor fapte de corupţie. Exact asta vor face mulţi, doar trăim în România… Adică, într-un astfel de caz am avea de-a face cu săvârşirea a două fapte de corupţie – unul comite, iar altul încasează de pe urma lui –, iar judecătorii Curţii Constituţionale vor să le dezincrimineze faptele! Aşa ceva este halucinant”, a declarat Zegrean.
Potrivit fostului şef al Curţii Constituţionale, de-a lungul timpului, una dintre principalele acuzaţii a fost că politicienii îşi angajează rudele, prietenii şi oamenii de casă în anumite poziţii remunerate din bani publici, că redirecţionează fonduri publice, or ceea ce vrea CCR acum este mai mult decât legiferarea nepotismului, ci chiar legalizarea furtului de bani publici prin terţe persoane.
„Aşa ceva este o groaznică greşeală de legiferare. Dacă ai fapta/faptele de corupţie, ce te mai interesează dacă este vorba sau nu despre un terţ? Chiar dacă ar fi cazuri în care politicianul/funcţionarul nu câştigă foloase materiale, data viitoare fiţi convinşi că o să le împartă cu terţul. Repet: trăim în România şi cu toţii am văzut multe, foarte multe…”, a precizat Zegrean.



Comentarii