Război total în USR
Război total în USR
Ultima Ora Politic

Atac incendiar la USR din partidul lui Dragnea. ”Ipocrizie!”

Doamna deputat Aida-Cristina Căruceru (Grupul parlamentar al PSD), secretar al Comisiei juridice, de disciplină și imunități și vicepreședinte al Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați:

„În declarația politică de astăzi vreau să trag un semnal de alarmă ferm în ceea ce privește ipocrizia USR, dar mai ales în legătură cu modul în care înțelege USR să facă politică. În urmă cu câteva zile o știre a făcut înconjurul internetului: USR a inițiat un proiect de lege care pedepsește cu închisoare până la 10 ani pe cei care promovează ideile comuniste. Nu vreau să intru într-o dezbatere despre doctrină și filosofie politică, pentru că, spre deosebire de USR, eu chiar cred în democrație.”

Deputatul PSD subliniază trei elemente importante:

„1.USR vrea să combată ceva interzicând, nu argumentând, adică prin forță și cenzură, nu prin vot și alegeri. USR, care până nu de mult era considerată salvarea dreptei românești, recurge chiar la măsurile comunismului pe care vrea să-l combată, interzicând ceva, în loc să înfrunte politic, obiectul aversiunii sale. Până la urmă asta înseamnă democrația, să reușești să câștigi votul și încrederea cetățenilor în proiectul tău, nu să-i interzici pe toți ceilalți concurenți politici până rămâi singur și apoi, surpriză, câștigi alegerile. Pe logica asta, USR ar trebui să scoată în afara legii cam toate partidele politice din România de astăzi, dacă dorește să aibă vreo șansă să iasă pe primul loc.

2.USR este demagogică și periculoasă și, cel mai grav, acționează anti-constituțional. Legea fundamentală prevede că sunt neconstituționale partidele care militează împotriva pluralismului politic, ceea ce înseamnă că legea inițiată de salvatorii României demonstrează fără drept de apel că USR încalcă Constituția. Cum să vrei să salvezi o țară încălcându-i Constituția, poate doar USR, Dacian Cioloș și Klaus Iohannis pot ști.

3.USR este ipocrită, pentru că pe de o parte vrea să-i arunce în închisoare pe cei care promovează idei comuniste, poate chiar și pe profesorii de politologie, sociologie și filosofie, dar pe de altă parte o promovează pe Oana Bogdan, care susține idei precum renunțarea la proprietatea privată. Să înțelegem că sancțiunea cu închisoarea este valabilă pentru oricine, mai puțin pentru membrii USR?”

În încheiere deputatul Aida Căruceru a ținut să transmit un mesaj important: „Dragi români, vă rog, aveți mare grijă în ceea ce privește USR, pentru că formațiunea este mult mai periculoasă decât pare la prima vedere!” a declarat într-un comunicat remis newsteam.ro.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.