Sâmbătă a fost cea mai caldă zi de octombrie din istorie
Sâmbătă a fost cea mai caldă zi de octombrie din istorie
Ultima Ora Social

Anunțul meteorologilor! Canicula pune stăpânire pe România

Potrivit meteorologilor, pe 7 şi 8 august, în regiunile sudice şi estice, vremea va fi caniculară şi se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse între 34 şi 37 de grade Celsius, iar vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze la rafală, în general, de 40 – 50 km/h.

Canicula şi disconfortul termic vor persista în întreaga ţară pe parcursul zilelor de vineri şi sâmbătă, când valorile termice maxime vor ajunge chiar şi 37 de grade Celsius, arată prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Îndeosebi vineri şi sâmbătă, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei şi, local, în Moldova şi Oltenia.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.