Anunțul care cutremură PSD! Mai mulţi primari social-democrați vor să treacă la PNL! 5
Ultima Ora ciolacu Politic psd

Anunțul care cutremură PSD! Mai mulţi primari social-democrați vor să treacă la PNL!

Mai mulţi primari PSD din judeţul Iaşi vor să treacă la PNL, liderul PNL Iaşi, ministrul Mediului Costel Alexe, precizând că unii edili PSD, nu doar din judeţul Iaşi, nu au fost sprijiniţi de partidul lor.

Întrebat într-o conferinţă de presă dacă poartă negocieri cu unii primari PSD din judeţul Iaşi pentru a trece la PNL, ministrul Mediului, Costel Alexe, care este şi liderul PNL Iaşi, a spus că există edili social-democraţi din judeţ care vor să se alăture liberalilor, pentru “a dezvolta Iaşiul şi Moldova“,conform news.ro.

“Sunt foarte mulţi primari PSD şi nu doar în judeţul Iaşi care nu s-au simţit sprijiniţi în proiectele lor de către conducerile judeţene sau cea naţională PSD, pentru că acolo au cu totul alte interese.

Avem şi în judeţ primari PSD foarte buni, care merită sprijiniţi în proiectele lor şi care vor să se alăture acestui parteneriat (între Costel Alexe şi primarul de Iaşi Mihai Chirica – n.r.) pentru dezvoltarea Iaşului şi a Moldovei“, a declarat Costel Alexe.

Anunțul care cutremură PSD! Mai mulţi primari social-democrați vor să treacă la PNL! 6

El a precizat că “nu există primar, indiferent de culoarea lui politică, din judeţul Iaşi care să-şi fi dorit să ajungă la un minister şi să nu-l fi sprijinit“.

Anunțul care cutremură PSD! Mai mulţi primari social-democrați vor să treacă la PNL! 7

“Oamenii de la Tomeşti, ca şi cei de la Miroslava sunt de aceeaşi calitate umană ca şi cei de la Ciurea. Nu am separat ieşenii în funcţie de afinităţile lor politice sau de culoarea primarului. Îi tratăm pe toţI la fel, sprijinindu-i să-şi dezvolte comunităţile“, a mai declarat Costel Alexe.

El a afirmat că în următoarele zile va exista o discuţie în PNL Iaşi referitoare la posibila venire în partid a unor edili PSD.

Surse politice susţin că în ultimele zile au existat discuţii între conducerea PNL Iaşi şi mai mulţi edili PSD pentru trecerea acestora la liberali.

PNL are în judeţul Iaşi 30 de edili, în timp ce social-democraţi au primari în peste 60 de localităţi.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.