America și angajamentul său global. Iată ce presupune
Mitul dezangajării derivă din retorica americană, nu din acţiunile americane.
Scriu acest articol din Budapesta, unde Universitatea Corvinus a fost suficient de amabilă pentru a mă invita ca distins partener internaţional. (După ce am fost cadru universitar cu zeci de ani în urmă, pot să afirm cu încredere cât de frumos este să fiu un distins partener internaţional.) De când am ajuns la Budapesta, am fost întrebat în mod repetat de ce Statele Unite se dezangajează în lume. Am auzit acest lucru spus şi de unii americani, dar răspunsul meu este mereu acelaşi: Statele Unite continuă să fie profund angajate în lume, iar mitul dezangajării derivă din retorica americană, nu din acţiunile americane.
Să luăm exemplul renegocierii Acordului Nord-American de Comerţ Liber (NAFTA). Statele Unite desfăşoară discuţii cu Mexic şi Canada pe tema comerţului continental. Pentru ca nu cumva acesta să fie privit ca o relaţie banală, să menţionăm că populaţia totală a Americii de Nord este de circa 500 de milioane de locuitori, aproximativ la fel ca Uniunea Europeană. PIB-ul însumat al acestor trei ţări este aproximativ egal cu PIB-ul însumat al statelor membre ale UE. Aşadar, redefinirea acestei relaţii comerciale este la fel de complexă şi dificilă cum ar fi o negociere similară în Europa.
Statele Unite încearcă de asemenea să-şi redefinească relaţia cu China. Recent au impus taxe vamale pe importul a numeroase produse chinezeşti, invocând practicile comerciale neloiale din partea Chinei prin manipularea cursului valutar, barierele în calea exporturilor americane şi aşa mai departe. China a răspuns la rândul ei prin taxe vamale.
În acelaşi timp, Statele Unite rămân vigilente faţă de Coreea de Nord. Nord-coreenii par să se îndepărteze de angajamentele privind denuclearizarea şi nu a dispărut posibilitatea ca ei să avanseze către desfăşurarea de rachete balistice intercontinentale capabile să lovească SUA. Avioanele americane rămân poziţionate în Guam, circa 30.000 de soldaţi americani sunt desfăşuraţi în Coreea de Sud şi forţele navale sunt pregătite. Războiul nu este aproape, dar el încă este posibil, iar noi discuţii sunt luate în considerare.
În acelaşi timp, navele americane execută periodic în Marea Chinei de Sud operaţiuni denumite ”Libertatea de Navigaţie” (prezenţa navelor americane în zona unor insule disputate, unde China a amplasat instalaţii militare n.red) pentru a contracara revendicările teritoriale chineze. SUA au sprijinit de asemenea încercările Australiei şi ale Noii Zeelande de a limita influenţa economică a Chinei asupra unor naţiuni insulare din Pacificul de Sud, cum ar fi Tonga.
Aceasta face parte dintr-o încercare mai largă de limitare a puterii regionale a Chinei şi care mai include Dialogul Cvadrilateral de Securitate, o alianţă ce pune bazele unei cooperări între Japonia, Australia, India şi SUA. Aceste ţări au efectuat în trecut, în diferite configuraţii, exerciţii navale în Pacificul de Vest, iar SUA, Japonia şi Australia par să dorească formalizarea componentei militare a alianţei. (India este dispusă să coopereze pe o bază ad-hoc, dar nu ca parte a unei alianţe militare formale.) Secretarul american al apărării, James Mattis, vizitează India săptămâna aceasta şi sunt posibile discuţii în cadrul acestei iniţiative cvadrilaterale. Mai mult, SUA şi Vietnamul au făcut paşi semnificativi în direcţia coordonării eforturilor lor militare şi de securitate, cu accent asupra Chinei.
În Asia de Sud, SUA sunt angajate în negocieri cu talibanii pentru a duce către un deznodământ războiul care durează de 17 ani. Au existat şi în trecut tratative secrete, dar actualele negocieri se desfăşoară aproape la vedere şi coincid cu o repoziţionare a trupelor americane departe de operaţiunile ofensive. Aceste discuţii sunt complexe şi în mod inevitabil vor implica de asemenea Pakistanul. Vizita lui Mattis săptămâna aceasta în Pakistan nu este o întâmplare.
La vest, Statele Unite încearcă să-şi stabilească o strategie cu privire la Iran. Dat fiind eşecul SUA de a pacifica Irakul, iranienii au acolo o poziţie puternică, la fel ca în Siria, Liban şi Yemen. Extinderea puterii iraniene are mai multă semnificaţie decât programul nuclear iranian, întrucât este o ameninţare mult mai apropiată în timp. SUA îşi sporesc sprijinul pentru forţele anti-iraniene în Irak, precum şi pentru grupările kurde în Iran şi Irak. SUA s-au încurcat în relaţiile cu Israelul, care combate Iranul în Siria, şi în cele cu Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite, ambele implicate în Yemen. Situaţia se complică şi mai mult odată cu slăbirea economiei iraniene şi afirmarea într-o anumită măsură a opoziţiei publice în Iran.
Apoi avem şi relaţia Statelor Unite cu Turcia. Această ţară încearcă să asmută SUA şi Rusia una împotriva celeilalte şi ameninţă că-şi va restrânge relaţiile cu Washingtonul în favoarea Moscovei. Statele Unite tind să neglijeze acest lucru, dată fiind lunga istorie de tensiuni între Turcia şi Rusia, precum şi faptul că, în orice înţelegere cu Moscova, Ankara va fi jucătorul mai slab. Totuşi, cu câteva săptămâni în urmă SUA au lovit Turcia cu noi taxe vamale asupra importurilor, într-un moment în care moneda turcă era în declin. Acum Statele Unite folosesc taxele vamale ca pe un instrument în relaţiile politice, dar Turcia încă nu a făcut paşi către o ruptură de SUA.
În Europa, SUA au staţionat trupe, avioane şi alte echipamente în Polonia şi România. Probabilitatea unui atac rusesc este mică; în sud ruşii s-au retras de la frontiera ucraineană şi ei ştiu că un atac în nord va conduce la implicarea rapidă a forţelor americane. Aceste forţe ar putea fi insuficiente pentru a opri un atac rusesc masiv, dar ele fac parte dintr-o strategie pe care Washingtonul a aplicat-o şi în timpul Războiului Rece. SUA aveau o brigadă în Berlinul de Vest care nu era suficient de numeroasă pentru a opri un asalt rusesc, dar ruşii au înţeles că atacarea şi uciderea unor soldaţi americani ar fi antrenat un răspuns masiv şi neplăcut.
Această listă a activităţilor actuale demonstrează că Statele Unite sunt departe de a se dezangaja în lume. S-au dezangajat din Germania şi din Europa Occidentală doar pentru că niciun interes american nu este ameninţat acolo în prezent, iar aceste ţări şi NATO nu vor sau nu pot oferi o susţinere substanţială şi semnificativă din punct de vedere strategic pentru interesele majore americane în Pacific. În pofida angajamentului american în Polonia şi România, percepţia europeană este, şi o voi spune tranşant, că SUA nu sunt angajate faţă de Franţa şi Germania, nu sunt angajate în lume. Aceasta din cauza faptului că Franţa şi Germania cred despre ele însele că sunt centrul lumii. Este o afirmaţie neelegantă şi probabil nedreaptă, dar ea ne ajută să explicăm această idee vest-europeană stranie a dezangajării Americii.
Este de asemenea important de menţionat că multe dintre aceste angajamente sunt doar o continuare a unor politici mai vechi. Problema nord-coreeană datează de pe vremea administraţiei Clinton, care a stabilit unele linii roşii. Alianţa Cvadrilaterală îşi are rădăcinile în administraţia Bush. Relaţia cu Vietnamul şi cu India a evoluat de-a lungul mai multor administraţii, iar negocieri cu talibanii au avut loc cel puţin şi în timpul administraţiei Obama. Desfăşurările de-a lungul frontierei Rusiei au început sub George W. Bush şi au sporit sub Obama, iar criza din relaţiile americano-turce datează cel puţin de la puciul eşuat din anul 2016. Puţine evoluţii sunt noi – mai ales folosirea taxelor vamale, negocierile privind NAFTA şi nevoia de a limita expansiunea iraniană.
Cu siguranţă că există o bătălie între facţiuni politice în SUA şi atmosfera este tensionată. Dar merită menţionat că, indiferent de ceea ce unii ar putea crede, politica externă americană a avut mult mai multă continuitate decât întreruperi. Desigur că atmosfera s-a schimbat şi strategia americană a evoluat. Geopolitica dictează că naţiunile sunt conduse în relaţiile lor majore de necesitate, iar acest lucru a rămas adevărat şi pentru SUA.
De mult timp există o mare diferenţă între retorica politicienilor şi realitatea americană. Statele Unite au fost mereu dificil de înţeles pentru mulţi europeni şi pentru alţii. Dar şi americanii sunt adesea uimiţi de America. Însă în pofida tuturor furtunilor şi dificultăţilor, Statele Unite rămân profund angajate în lume. Putem să fim sau nu de acord cu privire la acţiunile punctuale, dar ideea dezangajării nu are fundament în realitate.
Articol scris de George Friedman
