Alianţa Vestului e aproape să devină complet funcțională. Se aşteaptă adoptarea statutului
Ultima Ora Economic Politic Social

Alianţa Vestului e aproape să devină complet funcțională. Se aşteaptă adoptarea statutului

Primarul Oradiei, Ilie Bolojan, speră ca Alianţa Vestului să devină complet funcţională în maximum o lună, după ce statutul asociaţiei a fost finalizat şi urmează să fie votat. Sediul organizaţiei va fi la Timişoara, în Piaţa Libertăţii, iar conducerea va fi realizată de Timişoara, aşa cum se convenise deja.

Timişoara va rămâne gazda viitoarei asociaţii Alianţa Vestului, aşa cum se convenise iniţial între cei patru primari de municipii membre, a anunţat Ilie Bolojan, primarul din Oradea. De asemenea, Timişoara va realiza şi conducerea organizaţiei, a mai spus acesta. Bolojan a declarat că a fost întocmit statutul asociaţiei, acesta urmând să fie adoptat în perioada următoare în cadrul unei întâlniri de lucru.

„Am încheiat toate documentaţiile necesare pentru a vota acest statut. Sediul va fi în municipiul Timişoara, aşa cum s-a convenit, pe strada Libertăţii. Asociaţia va funcţiona ca una de dezvoltare intercomunitară, cele patru oraşe urmând să îşi selecteze o structură operaţională care va fi la Timişoara. Preşedinţia ei va fi asigurată de Timişoara, pentru că dânşii se ocupă de această documentaţie. Sper ca imediat, în cursul lunii iunie, şi celelalte consilii să aprobe acest statut şi astfel devine operaţional într-o lună”, a declarat Bolojan, conform Agerpres.

Primarul din Oradea spune că organizaţia îşi propune să se ocupe de digitalizarea administraţiei, de atragerea de fonduri europene şi de asocierea oraşelor.

„Inițiativa pe care o propunem este anti-birocratică, cu o structură informală, organică, neierarhizată și deschisă. Este o structură pe care sperăm să o adopte și alte comunități din România, de o parte şi de alta a Carpaţilor, care să se coalizeze pe baza unor interese și proiecte comune, și cărora le vom oferi modelele de succes ale colaborării noastre: de la proiectul de digitalizare la care lucrăm acum, la cele de atragere de fonduri europene, de la asocieri între municipii în vederea unor achiziții comune,realizate pentru eficientizarea costurilor, la demersuri și vizite coordonate la Bruxelles”, a mai spus Bolojan.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.