
ALERTĂ! Sexi monarhista Anca Cârcu, le dă lovitura procurorilor. Victorie mare în instanță
Președinta Consiliului Național al Partidului Regalist Român, PRR, Anca Cârcu mai face un pas spre a-și dovedi nevinovăția în fața judecătorilor, ea fiind acuzată de procurori într-un dosar de proxenetism.
Concret, magistrații Tribunalului Cluj, i-au ridicat restricția de a părărsi România, iar acum, Anca Cârcu, poate călători în Uniunea Europenă.
” Tribunalul Cluj a menținut soluția pe care a dat-o Judecătorul de la Turda. Mă înclin în fața acestei decizii și mă bucur că într-un final Onoratul Judecător a observat că sunt o persoană de încredere și nu doresc să mă sustrag în niciun fel de la judecata acestui dosar.
În legătură cu decizia respectivă amintesc faptul că, mi-a fost extinsă limita teritorială pe care o pot părăsi la teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene.
Această libertate de mișcare oferită v-a demonstra în timp, domnului Judecător, că intențiile mele sunt doar de a respecta legea și nicidecum nu am imaginea pe care procurorul de caz dorește să o transmită.
Vă mulțumesc!
Și mă bucur, sper ca în continuare să fie pronunțate doar soluții drepte și conforme cu adevărul”, a transmis Ancuța Cârcu, care este reprezentată de avocații Andrei Grad și Alexandru Rîșniță.



Comentarii