ALERTĂ! Pistol mitralieră şi muniţie, furate de la un militar aflat în postul de pază la o unitate din Mamaia Sat. Poliția a organizat filtre

Un militar de la Centrul 110 Comunicaţii şi Informatică din Mamaia Sat a fost atacat prin surprindere, în seara de 19 martie, în timp ce executa serviciul de pază în unitate.

Un pistol mitralieră şi muniţie au fost furate, dela un militar, iar apoi agresorul a fugit, sărind gardul. Ministerului Apărării Naţionale a dispus, la nivelul tuturor unităţilor militare, măsuri pentru întărirea serviciilor de pază şi verificarea planurilor de pază şi de apărare a obiectivelor militare.

“În această seară, poliţiştii constănţeni au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană necunoscută ar fi deposedat, prin violenţă, un militar, din cadrul unei unităţi militare din Mamaia Sat, de arma din dotare şi de un încărcător. Imediat după sesizare, s-au demarat activităţi specifice, printre care instituirea de filtre de control, în trafic”, a transmis IPJ Constanţa.

Parchetul Militar Constanţa şi poliţiştii au deschis o anchetă pentru cercetarea evenimentului.

”Un militar de la Centrul 110 Comunicații și Informatică din Mamaia Sat a fost atacat prin surprindere, în seara zilei de sâmbătă, 19 martie, în timp ce executa serviciul de pază în unitate. O persoană neidentificată, cu cagulă și înarmată cu o armă albă, a intrat prin efracție în perimetrul unității militare, în jurul orei 20.15, și l-a atacat pe militar.

Militarul aflat în postul de pază a aplicat procedurile legale, a opus rezistență în confruntarea corp-la-corp cu agresorul, dar a fost deposedat de arma din dotare și de un încărcător cu 30 de cartușe.

După ce a intrat în posesia armei și a muniției, agresorul a părăsit perimetrul unității (a sărit gardul), iar militarul agresat i-a anunțat de urgență pe comandantul corpului de gardă și pe comandantul unității.

Conform procedurilor legale în vigoare, Parchetul Militar Constanța și organele de poliție au deschis o anchetă pentru cercetarea evenimentului. De asemenea, comandantul Centrului 110 Comunicații și Informatică a numit o comisie administrativă pentru cercetarea împrejurărilor producerii evenimentului.

Conducerea Ministerului Apărării Naționale a dispus de urgență, la nivelul tuturor unităților militare, măsuri pentru întărirea serviciilor de pază și verificarea planurilor de pază și apărare a obiectivelor militare”, transmite MAPN.

 

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.