Copii născuți în primele zile ale anului 2023
Copii născuți în primele zile ale anului 2023
Ultima Ora Sănătate

Alertă! Maternitatea Ploiești colcăie de stafilococ auriu! Copiii se îmbolnăvesc pe capete

La două luni de la acuzele lansate de mai multe mămici, cum că, anul acesta, nou-născuții au contactat stafilococul auriu din Maternitatea Ploiești, o nouă acuzație planează asupra unității medicale. O mămică din Valea Călugărească susține că, la nici o săptămână și jumătate de la externare, copilul nou-născut a prezentat o infecție la nivelul mucoasei nazale, iar ulterior buletinul de analize a confirmat prezența stafilococului auriu, scrie observatorulph.ro

„Am născut, prin cezariană, în data de 2 august un băiețel perfect sănătos. Numai că, la o săptămână și jumătate de la externare, au apărut primele probleme. Au început să-i curgă ochișorii și se sufoca din cauza unei infecții nazale. Am fost cu micuțul la un medic pediatru de la o clinică privată, care i-a administrat copilului tratament, însă, deși am solicitat efectuarea de analize a susținut că este mai bine să așteptăm. Cum copilul se simțea în continuare rău, și din cauza mucozităților nu putea mânca, am apelat la un nou medic pediatru, iar de data am efectuat analizele. Rezultatele au venit, ieri seară și, conform buletinului, au reliefat prezența stafilococului auriu, bacterie care putea fi luată numai de la Maternitatea Ploiești, având în vedere că la internare, analizele mele au fost în regulă”, a precizat cititoarea Observatorulph.ro, care susține că s-a alarmat în momentul în care bebelușul a început să se simtă rău, având în vedere că o altă colegă de a sa a pățit același lucru după ce a născut la Maternitatea Ploiești, în luna decembrie a anului trecut.

„În momentul de față, copilul este sub tratament, timp de șapte zile, iar ulterior, ni s-a recomandat să repetăm analiza. Bineînțeles că m-am alarmat, chiar dacă aveam experiență, aceasta fiind cea de a treia naștere, însă știam de apariția unor astfel de cazuri. Este exclus ca bacteria să fie luată de la mine, având în vedere că, la internare în Maternitate, analizele mele nu au reliefat prezenta stafilococului auriu. În plus, fiind deja la a treia sarcină, am fost lunar la control”, a explicat mămica.

Aceasta nu este însă prima acuzație de acest fel. În urmă cu două luni, mai multe mămici de la Maternitatea Ploiești s-au plâns de același lucru.

La acea dată, conducerea Spitalului de Obstetrică Ginecologie a negat posibilitatea contactării bacteriei pe durata spitalizării, susținând că rezultatele analizelor la externare sunt în regulă.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.