Alertă. Kovesi nu știe ce se va întâmpla cu numirea sa în funcția de procuror șef european. ”Mi s-au încălcat toate drepturile”

Parlamentul European a optat, joi, pentru Laura Codruţa Kovesi pentru funcția de șefă a Parchetului European, mandat cu care se va merge în negocierile cu Consiliul European. După ce a fost pusă sub urmărire penală într-un nou dosar chiar în ziua în care PE a luat această decizie, Kovesi a declarat că nu știe dacă o va afecta anunțul procurorilor de la Secția de anchetă a magistraților.

”O să vedem ce se va întâmpla, cât de mult vor afecta. Ele au fost făcute în mare grabă, mi s-au încălcat toate drepturile. Nu știu dacă e necunoaștere sau rea credință.”, a spus Laura Codruța Kovesi.

„Eu sunt foarte mândră de activitatea mea și de rezultatele mele. În Europa sunt foarte apreciată. Am primit premii. Rezultatele sunt indiscutabile în istoria celor două instituții. Dacă vorbim de rușine și nerușine, pot să vă spun că activitatea procurorilor este foarte apreciată la nivel european. Ca atare sunt foarte mândră de activitatea mea. (…) Cred că nu sunt singura țintă. Cred că sunt foarte multe alte persoane, procurori care sunt ținte. Sunt colegii împotriva cărora s-au făcut plângeri. Pentru ce? Că și-au făcut treaba”, a mai declarat Laura Codruța Kovesi, la ieșirea din Secția de anchetare a magistraților.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.