ALERTĂ! Incendiu de proporţii la un depozit de mobilă din Zona Industrială a Buzăului. Focul s-a extins la un depozit de materiale textile 5
Social Ultima Ora

ALERTĂ! Incendiu de proporţii la un depozit de mobilă din Zona Industrială a Buzăului. Focul s-a extins la un depozit de materiale textile

Un puternic incendiu a izbucnit, luni seară, la un depozit de mobilă din Zona Industrială a Buzăului, iar pompierii intervin cu mai multe echipaje. Focul s-a extins la un depozit de materiale textile.

”Ajunşi la faţa locului, pompierii au constatat că incendiul se manifesta generalizat la depozit, arzând toată mobila din interior, focarul cuprinzând totodată şi clădirea învecinată în care erau depozitate materiale textile”, a transmis ISU Buzău.

La faţa locului se află  peste 20 de subofiţeri şi doi ofiţeri cu 4 autospeciale de stingere incendii, autospeciala de salvare de la înălţime, o autospecială de descarcerare, o cisternă şi o ambulanţă SMURD toate forţele fiind din cadrul Detaşamentului de Pompieri Buzău.

 ”Datorită mobilizării rapide a pompierilor buzoieni, celelalte clădiri învecinate, situate foarte aproape de cea incendiată, au fost salvate împreună cu bunurile ce se aflau înăuntrul acestora, în acest moment incendiul fiind localizat, lucrându-se la lichidare”, a mai transmis ISU Buzău.

loading...

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii