
Alertă de proteste în România! Manifestații în toată țara: ” Gangsterii au capturat România”
După ce la mijlocul săptămânii zeci de mii de români au ieșit în stradă pentru a-și manifesta nemulțumirea față de votul din Parlament pentru Codul de Procedură Penală , #rezist anunță noi proteste în acest weekend.
De data aceasta, pe lista motivelor pentru a manifesta public se află și anunțul făcut de PSD că ar urma ca Guvernul să adopte o OUG pentru ca deciziile CCR să fie implementate în legislație. Dacă va fi așa, abuzul în serviciu ar urma să dispară, iar recenta condamnare a lui Liviu Dragnea, la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, va fi anulată, pe motiv că fapta nu există în Codul Penal.
Noi proteste au fost anunțate pe Facebook sâmbătă seară, în București și Brașov, pentru apărarea statului de drept, după ce Liviu Dragnea a anunțat că nu demisioneză din fucnțiile deținute în Parlament și în Partidul Social Democrat.
”Oficial, Dragnea, dupa CEx, a declarat război românilor!
S-a anunțat oficial o Ordonanță de Urgență pe Codurile Penale! Ne vedem pe 23 iunie, în Piața Victoriei, începând cu ora 17! Toti in Piata”, se anunță pe pagina evenimentului din București.
e asemenea, la Brașov au fost anunțate mișcări de stradă, sâmbătă, 23 iunie.
”Am intrat în etapa finală a bătăliei pentru viitorul României. Avem de ales între un stat de drept și un stat banditesc. Ieșiți în stradă pe 20 iunie în fața fiecărei prefecturi din fiecare județ. Ieșiți și spuneți DA democrației, domniei legii și luptei anticorupție. Cereți demisia Guvernului, cereți demisia lui Liviu Dragnea din funcția de președinte al Camerei Deputaților, cereți majorității parlamentare să oprească schimbarea codurilor penale. Iar dacă îl suspendă pe Președinte, spuneți-le că ei oricum nu scapă. Spuneți-le că viitorul copiilor noștri și al țării nu trebuie să depindă de interesul penal al unui borfaș.
Gangsterii au capturat România. Au furat la fiecare contract din bani publici, au furat de la Guvern, au furat de la Parlament, au furat de la consiliul județean, au furat de la primărie, ne-au jefuit pe fiecare dintre noi. Iar când au început să ajungă la închisoare, au început să fure instituții și legi. Au transformat codurile penale în codurile penalilor, distrug instituții independente și le pun sub cizmă politică, fură democrația cu totul. România devine Koruptistan, iar democrația se transformă în cleptocrație.” – se arată în mesajul organizatorilor protestului pe rețeaua de socializare.



Comentarii