Alertă cu bombă la un mall din Capitală. Poliția și echipa pirotehnică se află la fața locului 1
Breaking News Social Ultima Ora

Alertă cu bombă la un mall din Capitală. Poliția și echipa pirotehnică se află la fața locului

Serviciul Român de Informații (SRI) anunță, într-o informare de presă, că, joi, printr-un apel la 112, a fost semnalat faptul că în Mall Veranda din Capitală există o bombă, la fața locului fiind trimise Poliția și echipa pirotehnică a SRI.

„Se întreprind măsurile specifice în astfel de situații”, conform anunțului SRI.

La fața locului au ajuns și mai multe echipaje ale Poliției Capitalei.

„Joi, în jurul orei 12:20, o persoană a anuțat prin apel 112 că a pus un dispozitiv explozibil într-un mall din Sectorul 2. La fața locului au sosit polițiști care au procedat la evacuarea persoanelor prezente în locație și de asemenea au fost aplicate restricții rutiere în zonă”, anunță Poliția Municipiului București.

De asemenea, și mai multe echipaje ale pompierilor sunt mobilizate, la ora transmiterii știrii, la mall-ul din București.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.