Primăriile și universitățile pot depune ​proiecte de dezvoltare pentru finanţare din Fondul de Dezvoltare şi Investiţii
Analiza necesarului de investiții în infrastructura culturală
Ultima Ora Politic

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și-a propus să atragă 1 miliard de euro fonduri europene

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și-a propus să atragă 1 miliard de euro fonduri europene

Pragul minim de 1 miliard de euro pentru absorbția fondurilor alocate prin PNDR în anul 2019 a fost stabilit la întâlnirea ministrului agriculturii, Petre Daea, cu oficialii Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Ținta de 1 miliard de euro va conduce la o rată de absorbție de 53%. Ținta de absorbție a fost stabilită având în vedere previziunile de plată trimestriale de la nivelul Centrelor regionale ale AFIR, respectiv 554 milioane de euro pentru proiectele de investiții, precum și suma de aproximativ 498,5 milioane de euro pentru plățile compensatorii.

În cadrul discuțiilor au fost analizate problemele întâmpinate în accesarea și implementarea proiectelor de investiții finanțate de către AFIR, stadiul implementării Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 la finalul anului trecut, precum și calendarul sesiunilor de primire a proiectelor din acest an.

Din totalul plăților pentru proiectele de investiții pe care AFIR le va efectua în cursul acestui an, la nivelul Centrului regional 1 nord-est, Iași au fost prevăzute plăți în valoare de 88,8 milioane de euro, la nivelul Centrului regional 2 sud-est, Constanța, plăți de 101,08 milioane de euro, la nivelul Centrului regional 3 sud, Târgoviște, plăți de 46,6 milioane de euro, iar la nivelul Centrului regional 4 sud-vest, Craiova plăți în valoare de 65,56 milioane de euro.

La nivelul Centrului regional 5 vest, Timișoara, au fost previzionate plăți de 58,21 milioane de euro, la nivelul Centrului regional 6 nord-vest, Satu Mare, plăți de 109,42 milioane de euro, la nivelul Centrului regional 7 centru, Alba Iulia, plăți de 60,99 milioane de euro, iar la nivelul Centrului regional 8, București plăți în valoare de 23,66 milioane de euro.

„Este important să nu pierdem nicio zi și să stabilim obiectivele pentru anul 2019, astfel încât să aducem în țară toți banii disponibili de la Uniunea Europeană. Prin proceduri corecte, prin respectarea metodologiei de lucru, prin exercițiul muncii dumneavoastră și cu implicarea tuturor, știm cu toții că dacă nu finalizăm un proiect, pierdem bani. Pentru a evita acest lucru, este nevoie să urmărim cu foarte mare atenție derularea fiecărui proiect în parte și să monitorizăm fiecare situație ce poate apărea” a spus Petre Daea.

AFIR a primit solicitări de fonduri în valoare de peste 8,4 miliarde de euro, a încheiat contracte în valoare de 4,35 miliarde de euro și a plătit beneficiarilor Programului 4,12 miliarde de euro. Gradul de absorbție a fondurilor europene derulate prin PNDR 2020 este de aproximativ 44%, până în prezent.

AFIR a atins țintele de absorbție stabilite de 1,4 miliarde de euro pentru anul 2017, respectiv 1,2 miliarde pentru 2018.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.