
Adrian Mititelu va fi eliberat în curând din închisoare
Fostul patron al Universității Craiova, Adrian Mititelu ar putea fi eliberat în scurt timp din închisoare.
Anunțul a fost făcut de către fiul lui Mititelu, care invocă o decizie a Curții Constituționale și care spune că tatăl său a fost condamnat ilegal la 3 ani de închisoare.
”VICTORIE !!!
Azi, Curtea Constitutionala a Romaniei a admis exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 155 alin. 1 Cod Penal, exceptie invocata de Adrian Mititelu in data de 20.05.2020 in dosarul in care a fost condamnat total nelegal la pedeapsa privativa de libertate de 3 ani pe care o executa in prezent. In concret, pe langa toate motivele ce conduceau la o solutie de achitare, solutie ce a fost dispusa in prima instanta, Adrian Mititelu trebuia sa beneficieze de incetarea procesului penal intrucat a survenit prescriptia raspunderii penale.
Acest fapt nu s-a intamplat, intrucat, instanta a aplicat prevederile art. 155 alin. 1 Cod Penal, norma ce a fost astazi declarata neconstituțională ca urmare a admiterii exceptiei de neconstitutionalitate invocate de Adrian Mititelu in dosarul solutionat cu condamnarea sa.
Efectul deciziei de azi este ca inceteaza de indata executarea pedepsei si intr-un termen foarte scurt Adrian Mititelu va fi eliberat.
Impreuna vom fi mai puternici!”, a anunțat Adrian Mititelul jr.




Comentarii