ACUZAȚII la adresa Gabrielei Firea. ”Dna Firea dă banii de la consolidarea clădirilor cu risc seismic pe... cafea
Gabriela Firea
Ultima Ora Politic

ACUZAȚII la adresa Gabrielei Firea. ”Dna Firea dă banii de la consolidarea clădirilor cu risc seismic pe… cafea”

Una dintre companiile înființate de primarul general, Gabriela Firea, se pregătește de cumpărături, mai exact cumpără aparate de cafea și nu numai.

Compania Municipală Consolidări dă peste 2.000 de euro pe aparate de cafea, cești, pahare și farfurii, conform unui contract de pe Sistemul informatic colaborativ pentru mediu performant de desfășurare al achizițiilor publice (SICAP), despre care a scris pe Facebook și consilierul USR de la sectorul 1 Clotilde Armand.

„Unde ne bem cafeaua în București? La Compania Municipală Consolidări S.A.! Nu e glumă.
Dna Firea dă banii de la consolidarea clădirilor cu risc seismic pe… cafea. Și ce dacă Bucureștiul este cea mai vulnerabilă Capitală la cutremure din Europa?! Doamna primar cumpără aparate de cafea și accesorii prin Compania Municipală Consolidări S.A. în valoare de 10.779 RON, fără TVA.

Așadar, bucureștenii care locuiesc în clădiri cu risc seismic vor bea o cafea foarte bună în caz de cutremur. Ce ne spunea dna Firea despre consolidări în vestitul clip video: ‘Accelerarea programului de consolidări reprezintă o prioritate clară pentru actuală administrație’ Succes…”, a notat Clotilde Armand pe Facebook.

Astfel, contractul este semnat între Compania Municipală Consolidări și Nestle România și este în valoare de 10.779 de lei, adică 2.330 de euro.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.