
Activitatea Ambasadei României la Kiev și a Consulatului de la Odesa a fost suspendată, întreg personalul a fost repatriat
Ministerul Afacerilor Externe anunță, sâmbătă, că activitatea Ambasadei României la Kiev și a Consulatului de la Odesa a fost suspendată, iar întreg personalul a fost repatriat.
„În contextul ultimelor evoluții de securitate din Ucraina, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că la data de 26 februarie 2022 s-a încheiat cu succes repatrierea în România a personalului Ambasadei României la Kiev, urmare a unui efort interinstituțional susținut.
Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu mulțumește în mod deosebit tuturor instituțiilor implicate pentru realizarea operațiunii, precum și autorităților Ucrainei și Republicii Moldova pentru sprijinul oferit.
Pe parcursul întregii operațiuni, începute ieri dimineață și finalizate în această dimineață, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a stat permanent în contact cu ambasadorul României la Kiev, Cristian-Leon Țurcanu.
În consecință, activitatea Ambasadei României la Kiev a fost suspendată.
În egală măsură, activitatea Consulatului General de la Odesa continuă să fie suspendată, personalul acestui oficiu consular fiind de asemenea repatriat în siguranță la o data anterioară”, a comunicat ministerul.



Comentarii