
Accident între un microbuz şcolar şi un autoturism. Planul roșu de intervenție a fost activat
Un accident rutier în care au fost implicate un microbuz şcolar şi un autoturism a avut loc, luni, la Drăgăneşti, judeţul Prahova, primele informaţii oferite de IGSU arătând că sunt implicate 17 persoane. A fost activat Planul roşu de intervenţie.
Potrivit IGSU, accidentul s-a produs pe DJ 101F, la Drăgăneşti, între un autoturism şi un microbuz şcolar.
„Din primele informaţii, sunt 17 persoane implicate. Pentru gestionarea situaţiei, la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie”, a transmis IGSU.
La acest moment acţionează o maşină de stingere, 10 ambulanţe SMURD, o autospecială pentru transport victime multiple şi 4 ambulanţe SAJ.



Comentarii