
42 de percheziţii în două cauze penale în care se fac cercetări pentru camătă, spălarea banilor şi tentativă la înşelăciune
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi împreună cu Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi pun în aplicare luni 42 de mandate de percheziţie domiciliară în două cauze penale în care se fac cercetări pentru constituirea unui grup infracţional organizat, camătă, spălarea banilor şi tentativă la înşelăciune.
”În cauză s-a reţinut că, de la începutul anului 2021, pe raza municipiului Iaşi, s-au constituit două grupuri infracţionale organizate în scopul acordării de împrumuturi băneşti cu camătă, dobânzile solicitate fiind cuprinse între 20 şi 120% şi, în anumite cazuri, şi de 400%.
Membrii celor două grupuri infracţionale organizate acordau împrumuturile doar acelor persoane despre care aveau informaţii că sunt solvabile şi deţin bunuri mobile şi/sau imobile de valoare.
Astfel, în perioada 2021 -2022, membrii grupurilor infracţionale organizate au acordat, ca îndeletnicire, fără a fi autorizaţi în condiţiile legii, împrumuturi cu dobânzi excesive, până în prezent, fiind identificate peste 50 de persoane vătămate.
După acordarea împrumuturilor, erau exercitate presiuni asupra persoanelor vătămate în scopul recuperării atât a sumelor de bani împrumutate cât și a dobânzilor solicitate, ajungându-se până la amenințări cu acte de violență sau lipsiri de libertate.
Pentru a conferi o aparență de legalitate împrumuturilor, aceștia determinau persoanele vătămate să încheie, inițial, contracte de împrumut în care era trecută suma împrumutată și dobânda impusă şi, ulterior, erau încheiate contracte de dare în plată prin care membrii grupurilor infractionale au intrat în posesia unor suprafețe importante de teren, a căror valoare depășeşte și cu de 10 ori valoarea împrumutului acordat.
Acțiunea este realizată cu sprijinul lucrătorilor de poliție judiciară din cadrul BCCO Suceava , BCCO Galați , BCCO Bacău , SCCO Vaslui , SCCO Botoșani , SCCO Vrancea și a jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău și din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași.
Suportul tehnic de specialitate a fost asigurat de Biroul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T., Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor și Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.”, precizează DIICOT.
Surse apropiate anchetei afirmă că percheziţiile ar viza membri ai clanului Cordunenilor.




Comentarii