Gina Pistol și Smiley își vor uni destinele într-un cadru de poveste, la Palatul Snagov.
Înainte, însă, Smiley și Gina Pistol au trecut pe la Starea Civilă alături de cei dragi, pentru a-si consemna iubire în acte. Iată primele imagini cu cei doi la cununia civilă!
Îmbrăcat într-un costum bej, casual elegant, potrivit stilului său, Smiley a fost numai un zâmbet în fotografia surprinsa după semnarea actului la Starea Civilă.

Nici mireasa, Gina Pistol, nu a fost mai prejos. Se știe deja că aceasta a pregătit două rochii pentru marele eveniment, iar rochia purtată la Starea Civilă s-a potrivit perfect stilului ginerelui, prin delicatețea dantelei din zona bustului și a brațelor, dar și datorită fluidității mânecilor și fustei.
