2 trenuri plecate din Timişoara şi Arad vor ajunge în Mangalia după 30 de ore 1
Ultima Ora Social

2 trenuri plecate din Timişoara şi Arad vor ajunge în Mangalia după 30 de ore

Pasagerii a două trenuri plecate duminică din Timișoara cu direcția Mangalia sunt și acum pe drum, pentru că garniturile au fost deviate din cauza inundațiilor, anunță Digi24..

Un tren a plecat duminică, la 17:30, și celălalt la 19:30.

De la Drobeta Turnu Severin, trenurile au fost întoarse la Lugoj și ar fi trebuit să meargă pe altă rută, dar nu s-a întamplat așa și au stat în gară până luni dimineața, la ora 08:00. Abia apoi au plecat iar la drum cu destinația finală Mangalia, conform Digi24.

„S-a dat apă, care cum a putut să ia. Nu au dat nimănui. Câte un bax de apă la un vagon. În vagonul alăturat sunt 40 de elevi. Un vagon! A dat un bidon de apă la 40 de elevi. Am încercat să sun la SMURD la Făget, să aducă cineva de mâncare. Între timp, am plecat de acolo și nu au reușit să vină. Oamenii sunt foarte agitați. Nimeni nu spune nimic.

Dau din umeri, nu sunt nici ei informați. La Făget ne-am oprit iar, a plecat locomotiva, nu avea apă. Au umplut locomotiva cu bidoane de 2 litri de apă. Ne-a spus conductorul”, a declarat Iosif Szabo, unul dintre călătorii prinși în tren.

Abia când au ajuns în Simeria (Hunedoara), oamenii au primit niște apă și cornuri.

„Ca urmare a opririi circulației în județul Mehedinți, CFR Infrastructură a dispus plecarea trenurilor de călători. Trenul a fost rerutat pe o rută ocolitoare, necesită întoarcerea pe o secțiune mare de traseu, urmându-și apoi traseul spre litoral.

CFR Călători a dispus regionalelor să ofere asistență călătorilor din tren în statiile Simeria, Craiova și București. Chiar și Constanța, dacă va mai fi cazul, în momentul sosirii la destinația finală”, a declarat Adrian Vlaicu, purtător de cuvânt al instituției.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.