Catastrofă: Au dispărut dosarele Roșia Montană și Sterling 1
Ultima Ora Economic Justiție Politic Social

Catastrofă: Au dispărut dosarele Roșia Montană și Sterling

Zeci de documente secrete de stat din sediul Agenției Naționale pentru Resurse Minerale au fost furate. Astfel, zeci de documente au dispărut din dosarul licenței de exploatare a aurului de la Roșia Montană, dar și din cel al al unor zăcăminte de hidrocarburi din Marea Neagră în ”afacerea Sterling”.

Resurse strategice de miliarde de euro au fost cedate unor companii deținute de personaje controversate conectate la lideri politici în sălbaticii ani ’90 ai României și chiar și după anii 2000, arată newsweek.ro.

Numai accidente de parcurs au făcut ca unele dintre acele companii să nu exploateze resursele, dar bogățiile nici nu s-au întors la stat. În unele cazuri, s-au deschis dosare penale sau societatea civilă a reacționat și a blocat proiecte în instanță.

Dar păcatele originare nu au fost răscumpărate și neregulile care minează acordurile și contractele de înstrăinare de zăcăminte pot încă declanșa dosare de cercetare și spețe grele în instanță. Iar vinovații nu se pot afla decât în taberele politice mai vechi și mai noi care au condus și conduc România.

Și cum se poate evita cel mai eficient o recitire a contractelor, în cheie penală? Simplu: se pierd documentele. Imposibil? Deloc!

Iar cel mai elocvent studiu de caz este cel al „autostrăzii Bechtel“: în fapt, doar câteva cioturi de autostradă construite cu chiu cu vai în zece ani, după o încredințare directă în mandatul lui Adrian Năstase, totul sfârșindu-se cu despăgubiri plătite de statul român și, într-un final rușinos, cu dispariția contractului original.

O pierdere pentru care nimeni nu a plătit, dosarul a fost clasat pentru că faptele s-ar fi prescris.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.