Tăriceanu e trădat. Se anunță o nouă mutare în PSD. Foto
Senatorul ALDE Daniel Zamfir a declarat luni că este posibil să se afilieze grupului parlamentar PSD, în condiţiile în care grupul din care face…
Senatorul ALDE Daniel Zamfir a declarat luni că este posibil să se afilieze grupului parlamentar PSD, în condiţiile în care grupul din care face…
Secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării, Ciprian Lucian Roşca, membru ALDE, susţine că disidenţii din partid ar putea înfiinţa o nouă formaţiune…
Senatorul Daniel Zamfir, liderul ALDE Braşov, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, că liberal-democraţii vor depune săptămâna viitoare un amendament la…
Comisia economică din Senat a trimis două scrisori, una ministrului de Finanțe și una guvernatorului BNR, prin care solicită transparentizarea modului de…
Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale a României (BNR), spune că Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, nu merge la întâlnirea cu…
Senatorul ALDE, Daniel Zamfir, a anunţat că preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, nu va participa la audierea programată pentru miercuri. Veţi vedea…
Guvernatorul BNR Mugur Isărescu nu a decis dacă se va prezenta sau nu marți la comisiile parlamentare, la invitația senatorului Daniel Zamfir,…
Senatorul ALDE Daniel Zamfir a anunţat că îi va chema, pe 29 ianuarie, la audieri în Comisia economică a Senatului pe guvernatorul…
Gabriel Zamfir, directorul Filarmonicii Oltenia din Craiova, și-a cerut scuze după ce a postat pe contul său de facebook că mamele care…
Referitor la înscrierea lui Daniel Zamfir în ALDE, Ludovic Orban, preşedintele PNL, a declarat că acesta „îngroaşă rândurile firimituriştilor pe lângă Tăriceanu”,…