Scandal monstru în PNL, după ce, Cîțu și Ciucă au dat Diaspora pe mâna PSD. FOTO
Robert Sighiartău, vicepreşedinte al PNL pentru Relaţii Externe, critică cedarea unei funcţii reprezentatitve pentru electoratul liberal, cea de secretar de stat al…
Robert Sighiartău, vicepreşedinte al PNL pentru Relaţii Externe, critică cedarea unei funcţii reprezentatitve pentru electoratul liberal, cea de secretar de stat al…
Premierul Nicolae Ciucă a decis, luni, eliberarea Violetei Vijulie din funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Ea revenise în…
Conform înțelegerii dintre PSD-PNL și UDMR, noul Guvern ar urma să aibă mai multe minstere decât cel condus de Florin Cîțu. Vor…
Fostul președinte PNL, Ludovic Orban, va fi prezent la ședința conducerii partidului în care se stabilește numele premierului pe care îl vor…
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a explicat miercuri, la Antena 3, ce ministere își doresc social-democrații și care sunt colegii săi care ar…
Primarul Clujului Cluj Emil Boc, a propus la ședința conduceri PNL, ca echipa de negociere să primească un mandat de flexibilizare, astfel…
După ce s-a vehiculat că liderul PNL, Florin Cîțu, ar fi de acord cu desemnarea președintelui PSD, Marcel Ciolacu, primul premier al…
Întâlnirea de luni seară, de la Guvern, între liderii PNL, PSD şi UDMR nu au dus la niciun acord în privinţa propunerii…
Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu a precizat, întrebat ce funcţie îşi doreşte mai mult PSD, cea de premier sau conducerea Ministerului Finanţelor, că…
Preşedintele PNL, Florin Cîţu a afirmat, luni, la Parlament, că nu se pune problema ca propunerea de premier să fie Nicolae Ciucă,…