Legendele spun că în spațiul nord danubian, România de astăzi, s-ar fi petrecut evenimente mitologice de excepție. Heracles a omorât balaurul cu mai multe capete, numit hydra, pe valea Cernei, acolo unde astăzi este stațiunea Heculane. Apa termală e încălzită aici ar fi încălzită de răsuflarea capetelor hidrei, de exemplu.
Piatra Dracului
În zona unde se intersectează drumurile care conduc spre Ceahlău și Suceava, răsare chiar din albia râului Bistrița o stâncă ciudată de vreo 20 de metri înălțime. Stânca se numește Piatra Dracului.
Legenda spune că a fost desprinsă de Diavol din Ceahlău, în urma unui pariu cu Dumnezeu.
Necuratul s-a lăudat că va fura stânca până în zori și va deveni stăpân peste omenire. Dar, când se Îndrepta spre gura Bistriței cu pietroiul În gheare, s-a auzit cântecul cocoșilor. Diavolul s-a cutremurat, și a scăpat stânca În ape. Se spune că de necaz, Davolul încearcă în fiecare noapte să fure această stâncă.
Aceste stânci fac pui
În satul Costești, județul Vâlcea, niște pietroaie ciudate sunt răspândite prin văi și dealuri, asemeni unei turme bizare de vietăți rotunde. Deoarece, în timp, aceste formațiuni geologice „cresc” și se „înmulțesc”, țăranii din zonă le-au numit „pietrele vii”.
Asemănătoare unor tuberculi, acestea sunt cele mai stranii formațiuni de piatră existente în lume. Au aproape aceeași formă repetată – de la dimensiunea câtorva milimetri până la formațiuni care ating 6-10 metri – și se afirmă despre ele că sunt o formă de trecere de la structura minerală la cea vegetală
De ce? Pentru că, după ce dă o ploicică, aceste pietre cresc! Este o realitate atestată de specialiștii în domeniu. Oamenii locului au observat că pe „spinarea” bătrânelor stânci, numite și trovanți, au început să „crească” pui rotunzi și fragili, identici cu părinții lor preistorici.
Termenul de trovant este specific literaturii geologice românești și a fost introdus prima oară de naturalistul Gh.M. Murgoci, în lucrarea Terțiarul din Oltenia.
Blestemul de la Podul lui Dumnezeu
Se spune că la 1370 călugărul Nicodim a blestemat comuna Ponoarele din județul Mehedinți: în apele din zonă să nu mai fie nicio vietate. Și așa a rămas până în ziua de azi – în apele lor nu trăiește nimic, nici măcar o broască.
Acum, localnicii contruiesc o biserică așezată chiar lângă singurul pasaj rutier natural din lume: Podul lui Dumnezeu.
Legenda spune că podul ar fi fost construit de Dumnezeu pentru Sfântul Nicodim, ca să treacă spre Tismana, după ce oamenii din Ponoarele l-au alungat din comună, nelăsându-l să construiască aici o mănăstire.
Scaunul pe care Zamolxe a devenit zeu
Se presupune că în jurul anului 1400 î.Hr. un dac pe nume Zamolxe a călătorit prin lume ajungând până în Egipt. Se spune că ar fi fost discipolul lui Pitagora, deși Herodt este de părere că Zamolxe a trăit cu mult înainte de Pitagora. În peregrineările sale, Zamolxe a acumulat multe învățături în domeniul astronomiei, prevestirii, medicinei. Întors pe meleagurile natale, el s-a retras în peștera de la Polovragi, județul Gorj, timp de trei ani. În al patrulea an Zamolxe s-a transformat în zeul suprem al dacilor, cel la care se rugau ei înainte de a merge la luptă.
În peșteră există chiar și scaunul din piatră pe care a stat Zamolxe înainte de a deveni zeu. În interiorul grotei picură mereu apa și se spune că sunt lacrimile zeului care plânge decăderea neamului său.
Legenda Babei Dochia
Între 1 și 9 martie, românii își aleg câte o zi și spun că „aceasta e baba mea”. Cum va fi acea zi, așa îi va fi și norocul în an. Această tradiție foarte veche, răspândită în tot arealul balcanic, unde au trăit cândva tracii, este legată de niște pietre. În Munții Bucegi și în Ceahlău există câte un complex de stânci numite „Babele”, respectiv „Baba Dochia”. Aceste pietre sunt simboluri ale primăverii, numele lor fiind legate de zilele magice de la început de Martie. Doar în România există astfel de pietre, celelalte popoare balcanice nu au decât legenda.
Povestea Babei Dochia se referă la o păstoriță bătrână îmbrăcată cu nouă cojoace care aurcat cu oile la pășune, luînd în derâdere prima lună a primăverii. Martie, ca s-o pedepsească, a schimbat vremea, încălzind tot mai mult primele nouă zile. Baba Dochia a lepădat în fiecare zi câte un cojoc. În a noua zi, luna martie a împrumutat de la februarie trei zile de iarnă. Astfel, Baba Dochia a împietrit de frig și a devenit o stâncă înaltă, iar oițele niște bolovani în jurul ei.
