Locuințele în stil Art Deco din România sunt, în majoritatea cazurilor, monumente arhitecturale. Ele au la bază stilul arhitectural al zgârie-norilor americani ridicați în jurul anului 1900. Așa cum dinozaurii pitici din Hațeg erau rudele mici ale dinozaurilor din restul lumii, aceste vile bucureștene pot fi considerate, stilistic, rudele în miniatură ale primilor zgârie-nori americani.
Apariția istorică a zgârie-norilor la sfârșitul secolului al XIX-lea pe pământ american și apoi canadian a fost unul din factorii declanșatori ai unei noi revoluții în arhitectură. Clădirile puteau să atingă înălțimi de nebănuit înainte, fiind în același timp din ce în ce mai eficiente și mai bine construite. Ceea ce le lipsea era doar un stil artistic care să le încălzească, să le umanizeze și să le facă de neuitat.
Deși mișcarea artistică generalizată, cunoscută astăzi ca Art Deco, iar în anii 1920 ca Style Moderne, a avut nevoie de o expoziție universală pentru a fi promovată pretutindeni, respectiv Expoziția internațională de Arte Decorative și industriale moderne, care a avut loc la Paris în 1925.
Modernismul bucureştean, diferit de cel european prin folosirea esteticii Art Deco, a câştigat, în perioada interbelică, adeziunea clientelei burgheze prospere de industriaşi şi liber-profesionişti, dar şi a micilor comercianţi şi meseriaşi, care şi-au aflat în această arhitectură propriul mod de expresie. Astfel, pe lângă edificiile interbelice realizate pe marile bulevarde bucureştene, au apărut inserţii şi mici ansambluri moderne cu 1-2 niveluri, ele fiind, alături de edificiile realizate în stil naţional, caracteristice arhitecturii bucureştene din acea perioadă.
