Ucigaşul din Caracal spune că a folosit bitum la arderea cadavrului Alexandrei. Vecinii nu au simțit acest miros 1
Cazul Caracal. Apariție bombă la audieri. Este vorba despre un om al legii
Social Ultima Ora

Ucigaşul din Caracal spune că a folosit bitum la arderea cadavrului Alexandrei. Vecinii nu au simțit acest miros

Gheorghe Dincă, ucigaşul din Caracal, a spus anchetatorilor, la audierile de sâmbătă, că a folosit pentru creşterea temperaturii, în butoiul în care a ars cadavrul, vaselină şi carton bitumat, potrivit Mediafax. Legat de cadavrul Luizei, acesta susţine că l-a aruncat în Dunăre.

Potrivit surselor judiciare citate, Gheorghe Dincă a spus la audieri că a ucis-o pe Luiza cu o lovitură de pumn, scenariu descris şi în cazul Alexandrei, iar apoi a aruncat cadavrul în Dunăre. Anchetatorii au mai căutat şi zilele trecute, după indicaţiile date de criminal, dar nu au găsit urme.

Sursele judiciare au mai declarat că ucigaşul a spus că a pus cadavrul Alexandrei în butoi, iar deasupra a mai pus vaselină, carton bitumat şi cârpe, pentru a creşte temperatura.

De altfel, unul dintre vecini a şi declarat că s-a simţit miros de cârpă arsă.

„În ziua respectivă eu am făcut grătar în curte. De la el nu am văzut niciun fum. Mirosea a cârpă… m-am dus în grădină să mă uit dacă e foc pe undeva… nu s-a văzut niciun foc, nimic. Deci a cârpă mirosea dar nu s-a văzut nici urmă de fum, absolut nimic. A cârpă arsă, atât. (…) M-au întrebat şi de la poliţie şi de la parchet şi am spus că s-a simţit un fum, dar nu ştiu de unde au provenit. Nu sunt singurul vecin care spune chestia asta. S-a simţit miros de cârpă în jur de 5 jumate – 7 seara, joi seara”, a spus vecinul Marian.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.