Terorizată cu poze nud postate pe site-uri pentru adulți
Social Justiție Ultima Ora

Terorizată cu poze nud postate pe site-uri pentru adulți

Poze nud trucate postate pe site-uri pentru adulți și amenințări cu moartea, prin acest calvar trece o femeie de afaceri din București, după ce niște hackeri i-au furat datele personale din telefon, informează ProTv.

Infiltrarea hackerilor a fost facilitată de faptul că serverul de e-mail pe care victima îl utiliza nu era securizat. Experții în securitatea cibernetică trag un semnal de alarmă, atenționând că mulți români sunt vulnerabili la această metodă de escrocare.

Victima a arătat mesajele pe care hackerii i le-au trimis: „Acum vezi doar 30% din ce pot să fac. O să vezi tu 100%. Nu o să mă opresc până nu o să mori”. Astfel de mesaje îi vin victimei cu sutele în fiecare zi.

Nu a cooperat cu hackerii, aşa că alături de numărul de telefon şi adresa de acasă, pe un site pentru adulţi au fost postate poze cu paşaportul ei, cu buletinul şi folografii nud modificate cu chipul ei şi al fiicei sale de 11 ani, indică aceeași sursă.

Femeia spune că hackerii i-au cerut 5.000 de dolari ca să nu încarce pozele şi pe alte 25 de site-uri, după ce au postat numărul de telefon, adresa și alte date personale reale.

Mădălin Dumitru, expert securitate cibernetică, explică situația: „A primit un mail în care i se cerea pentru măsuri de securitate să introducă datele. Odată ce ai pus contul şi parola şi ai dat submit, trimiţi toate datele tale ajung la hackeri.”

Experții în securitate cibernetică oferă câteva sfaturi pentru evitarea expunerii la atacurile hackerilor: primul lucru pe care ar trebui să îl faceţi este să verificaţi dacă serverul de mail pe care îl folosiţi este securizat. De asemenea, schimbaţi toate parolele de la mail-uri cu regularitate, de la alte platforme pe care le folosiţi sau de la reţelele sociale.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.