TEHNOLOGIE. România va construi ”parcări pentru ape”. În aceste spații vor fi ”odihnite” puhoaiele
Social Economic Ultima Ora

TEHNOLOGIE. România va construi ”parcări pentru ape”. În aceste spații vor fi ”odihnite” puhoaiele

Inundațiile din ultimele luni au arătat că sistemul de diguri din România este departe de a putea face față noilor condiții climatice. Una dintre ideile care fac posibilă folosirea infrastructurii deja existente este „parcarea pentru ape”.

Estevorba despre conceptul ‘mai mult spațiu pentru râuri’, implementat deja în Planul de Management al Riscurilor la Inundaţii al Administraţiei Naţionale ‘Apele Române’.

Este vorba despre spaţii inundabile care vor fi făcute în spatele digurilor de protecţie. Digurile, sau mai bine zis polderele, vor fi prevăzute cu deversoare de acces şi conducte de evacuare, amplasate în amonte și aval de localitatea care prezintă riscuri de inundare. Deversorul de acces va conduce apa în surplus în zona destinată inundării controlate, iar prin conducte și canale de evacuare, apa va reintra, lin, în albia dintre diguri, după trecerea vârfului viiturii.

Astfel, apa tumultoasă în surplus este preluată pe un spaţiu mai larg, i se măreşte timpul de scurgere şi i se micşorează puterea de distrugere.

Sunt gândite, de asemenea, zone unde se va renunţa la digurile vechi şi se vor contrui unele noi, dar la distanţe mai mari faţă de malurile râului, realizând astfel ‘parcări de viitură’ prin mărirea suprafeţei prin care se scurge apa între diguri. Avantajul este că aceste construcţii au costuri de întreţinere mult mai mici decât digurile actuale, având o înalţime mai mică.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.