Numărul redus de absolvenți de studii superioare pune în pericol competitivitatea economiei românești
Social Ultima Ora

Se împlinesc 180 de ani de la înființarea Primei Biblioteci Naționale a Românilor

Substratul istoric al Universității din București datează din 1694, când a fost fondată Academia Domnească de la București. Aceasta a fost o școală superioară, având ca limbă de predare greaca veche, întemeiată la 1694 de către domnul Constantin Brâncoveanu (16881714), în clădirile de la Mănăstirea „Sfântul Sava”și se numea Academia Domnească de la Sfântul Sava.

Învățământul filosofic se făcea după cursurile lui Teophilos Korydalleus. Reorganizată în timpul domniei lui Alexandru Ipsilanti, Academia Domnească – grecească din București a devenit un important centru de cultură grecească.

Limba folosită în cadrul procesului de educație era cea greacă, până în 1818, când la inițiativa lui Gheorghe Lazăr, învățământul a început să se facă în limba românăla toate nivelele. Colegiul cuprindea prin 1831 treptele de „umanioare” (gimnaziu) (patru ani), de „învățături complementare” (trei ani) și de „cursuri speciale” (învățământ superior, trei ani).

În cadrul colegiului s-a înființat prima Bibliotecă Națională a Românilor, în anul 1838.

Academia s-a divizat în anul 1864 la inițiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, ramura academică fiind convertită în Universitatea din București, iar cea de educație secundară fiind organizată în ceea ce va fi numit mai târziu Colegiu Național „Sfântul Sava” (instituția va purta mai multe nume, de-a lungul deceniilor).

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.