Școli închise în București pentru alegerile europarlamentare. Când se vor suspenda cursurile
E dezastru în educație. Bugetul a fost redus cu un miliard
Social Ultima Ora

ŞCOLI ÎNCHISE luni şi marţi din cauza vremii. Anunţ de ultimă oră de la inspectorat

Inspectorul școlar general al județului Timiș, Aura Danielescu, a anunțat că i-a solicitat prefectului ca luni și marți să fie suspendate cursurile în toate școlile din județ, ca urmare a efectelor ninsorilor abundente din ultimele zile. Solicitatea a fost aprobată, duminică, de prefectul județului.

Solicitatea a fost făcută pentru că zeci de localități din județul Timiș nu sunt alimentate cu energie electrică, iar din cauza stratului gros de zăpadă, în unele zone măsurând peste 50 de centimetri, drumurile sunt aproape impracticabile sau se circulă cu dificultate, anunţă presa locală.

„Am făcut propunerile de suspendare a cursurilor pentru luni și marți pentru siguranța elevilor. În Timișoara, cu precădere, încercarea părinților de a-i deplasa pe copii la școală cu mașinile va bloca și mai rău circulația”, a afirmat Aura Danielescu.

Peste 40.000 de oameni nu au curent electric, în mai multe localități din județul Timiș, din cauza efectelor viscolului și a ninsorii.

Județul Timiș s-a aflat sub atenționare cod portocaliu de vreme rea.

In situatii deosebite, bine fundamentate, in functie de conditiile climatice si de specificul zonei si al scolii, inspectoratele scolare judetene si/sau Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti pot aproba, la cererea conducerii unitatilor de invatamant, modificari ale structurii anului scolar.

Acestea se pot aproba numai in masura in care se asigura parcurgerea integrala a programelor scolare. In cazurile de fata, orele de curs vor fi recuperate conform calendarului stabilit de fiecare unitate de invatamant, cu aprobarea inspectoratelor scolare judetene, respectiv ISMB„, este precizarea făcută an de an de Ministerul Educatiei.

Structura anului școlar 2018-2019 cuprinde:

  • semestrul I, în perioada: 10 septembrie 2018 – 1 februarie 2019;
  • semestrul al II-lea, în perioada: 11 februarie 2019 – 14 iunie 2019.

Vacanţele școlare ale elevilor din toate ciclurile de învățământ sunt programate astfel în 2018 și 2019:

  • vacanţa de iarnă, în perioada: 22 decembrie 2018 – 13 ianuarie 2019;
  • vacanţă intersemestrială, în perioada: 2 – 10 februarie 2019;
  • vacanţa de primăvară, în perioada: 20 aprilie – 5 mai 2019;
  • vacanţa de vară, în perioada: 15 iunie – 15 septembrie 2019.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.