Românii vor primi 3 zile de concediu în plus. Vezi care sunt condițiile
Social Politic Ultima Ora

Românii vor primi 3 zile de concediu în plus. Vezi care sunt condițiile

Apare un nou tip de concediu în România. Este vorba despre concediul de divorț. Acest proiect a fost gândit pentru a sprijini persoanele care sunt afectate, în urma divorțului.

Inițiatorii susțin că rata divorțului este în medie de 25% în țara noastră, astfel că putem numi divorțul ca fiind un „fenomen social, cu manifestări constante”.  Inițiativa legislative vine în sprijinul acestor persoane care ”trec prin trauma desfacerii căsătoriei” şi au nevoie de timp liber pentru ”soluționarea problemelor”.

“Art. 1

(1) Concediul pentru divorț se acordă în condițiile prevăzute de prezenta lege, în scopul de a veni în sprijinul celor care trec prin această situație pentru acomodarea la noua situație din viața lor.

(2) Cei care au divorțat au dreptul la un concediu pentru divorț de 3 zile lucrătoare, în condițiile prevăzute de prezenta lege“.

Indemnizația pentru cele 3 zile acordate va fi egală cu salariul corespunzător al persoanei respective. Perioada va fi acordată la cerere, angajatorul fiind obligat să pună în aplicare termenul concediului de divorț în cel mult 4 săptămâni de la data constatării sau după caz, a pronunțării divorțului.

Iată ce condiții trebue să îndeplinească persoana care vrea să beneficieze de acest concediu:

– Angajatul trebuie să fie asigurat în cadrul sistemului asigurărilor sociale de stat

– Cererea va fi însoțită de o copie a documentului definitiv de divorț

Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie să fie aprobat de ambele camere, promulgat de Klaus Iohannis, și urcat în Monitorul Oficial.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.